duminică, 23 aprilie 2017

Un gand nascut la semafor.....


De ceva vreme, circula in mediul virtual un articol scris de Dana Nalbaru,prin care aceasta da replica unor cititori care au criticat-o ca urmare a unor poze in care vedeta aparea „neingrijita”…..Am vazut-o pe Dana live de 2 ori…o data cand era pe culmile succesului , alaturi de colegii din HI-Q si arata demential, cu o salopeta neagra cu rosu, din piele, mulata, putin machiata pt ca nu avea nevoie si cu un zambet fermecator si inca o data, dupa ce l-a nascut pe cel de-al doilea copil, la Mall, intr-un magazin de hainute pentru copii…Trebuie sa recunosc ca initial am ramas socata de transormare. Cred ca fata mea trada socul…..Desi imi regretam grimasa, constienta fiind ca ea o observase, ma asteptam sa aiba o reactie urata….in schimb, femeia asta care abia nascuse de cateva saptamani, mi-a raspuns cu acelasi zambet pur, de copil,cu care ma surprinsese cu ani in urma….instantaneu, fiinta din fata mea s-a transformat in cea mai frumoasa mamica ever care ar fi dezarmat orice hater de pe lumea asta….

Am trecut si eu, la viata mea, prin transformari multiple. Am „purtat” 3 sarcini,crestere in greutate ( 30 kg, la prima sarcina), celulita( nu c-as fi scapat de eaJ), slabit brusc, burta mare, fund lasat, sani inexistenti, vergeturi , operatii la ochi( multiple operatii de desprindere de retina, urmate de cataracta), depresie postpartum ( de asta inca nu am scapat, ca se zice ca ar avea o „evolutie” prelungita si disabilitantaJ) etc…. Dar nu regret o secunda nimic din toate astea pentru ca nu exista implinire mai mare pentru mine decat conditia de mama…Sunt mama cu norma intreaga, de 2 ani sunt fara ajutor in casa, singura cu cei 3 printi, cu programe diferite , gusturi diferite, temperamente diferite….Viata mea se invarte dupa cum imi canta ei, de dimineata devreme pana noaptea , tarziu….o zi din viata noastra este, fara indoiala, foarte asemanatoare cu o zi dintr-un spital de balamucJ))…pe bune, nu radeti, nu va mirati…. La noi in casa este un perpetuum vacarm, tipete pe 3 tonuri, plus dirijorul , in persoana mea, care de cele mai multe ori, bate cu tacul in ce apuca, uneori facandu-se ascultat, alteori, nu….in aproape fiecare moment fiecare vrea altceva, cum de exemplu , se intampla la momentul mesei cand unul vrea lapte cu cereale galbene, altul cu cereale negre iar al treilea vrea ou cu castraveti. La fel se intampla si la masa de pranz cand unul vrea paste cu sos rosu, altul vrea spaghete cu branza iar al treilea vrea friptura sau frigarui din legume….Nu ma asez bine la masa, ca unul vrea apa, altul vrea o alta furculita pt ca i-a cazut pe jos, Robin vrea la baie sau urla ca nu i-am pus apa in cana lui preferata….Cand zic sa respir si eu usurata, ca se apropie momentul in care-i dau in primire lui Mos Ene, unul mai vrea o data la baie, altul vrea sa-i aduc apa, al treilea plange ca nu stau langa el….in fiecare seara este bataie pe locul de langa mine, in 99 % din cazuri batalia o castiga Robin, Sarkis mereu cedeaza si merge si se asaza istovit, singur si usor trist, in celalalt pat din camera….tinand sa-mi reaminteasca mereu ca eu nicodata nu dorm cu el, doar cand e bolnav si ca mai bine e mereu bolnav daca altfel nu pot dormi si cu el….isi da seama ca ma doare si nu ma lasa sa ma culc suparata asa ca vine sa ma mai sarute o data , cu aceasta ocazie profitand sa mai „zaboveasca” un pic pe corpul meu prabusit… Il conving sa se intoarca in patul lui doar daca-l conduc pana acolo si-l mai invelesc o data si-i mai dau un pupic…. Cand cred ca , in sfarsit, s-a potolit furtuna, bucuroasa fiind ca pot sa inchid ochii, imi amintesc ca nu am scos hainele din masina, ca nu am stins televizorul de jos, ca nu am facut dus, ca nu m-am spalat pe dinti si ca nu mi-am dat masca de pe fata desi mi-am „aruncat-o” de vreo 3 oreJ)….cand zic ca n-am mai uitat nimic si ca pot, in sfarsit, sa ma culc, imi piere somnul , trecand inca o data in revista ceea ce trebuia sa fac NEAPARAT pana la culcare……vasele de la cina, rar mi se intampla sa le bag la masina de cu seara, asa cum nici aragazul nu e vreo sansa sa-l spal sau grasimeaaaaaa care se intinde peste tot de la labutele „printisorilor”…asa ca, va imaginati ce priveliste minunata ma asteapta de dimineta, cand nu stiu ce sa fac mai intai: snackuri pt 3 de ora 10, 2 bagaje pentru tenis( cu echipament, apa si alte snackuri), bagaj pentru sport la scoala, uniformele de pregatit, sepcile de gasitJ), adidasii de curatat, daca nu s-au uscat schimburile….apoi, repede, pregatit micul dejun, trezit somnorosii, spalat pe dinti, pe repede inainte schimbati toti, si fuguta in masina….rar mi s-a intamplat sa intarzii, dar de multe ori mi s-a intamplat sa-i duc pe cei mari la gradi si pe Robin la scoala( noroc ca-s aproape una de alta:J……

Nu-mi permit sa fiu bolnava, sa zac dar mi se intampla des sa plang…De obicei, plang la semafor ca doar atunci am timp sa-mi amintesc sa plang si de ce plang (noroc ca „ma ajuta” traficul din Bucuresti si din Pipera si ca-mi da si mie un ragaz sa mi plang de mila)…si plang, fratilor, nu ma incurc…plang de sperii ceilalti participanti la trafic, plang de aburesc geamurile la masinaJ)….plang ca trebuie sa ma descarc…si atat! Nu plang pentru ca nu mai pot, pentru ca nu am aceasta optiune si atunci, de ce sa ma mai gandesc la ea..Asa cum nu am drept optiune butonul de  „pauza”, nici cel de „forward”….dar nu ma plang si nici de asta nu plang…plang ca-mi face bine sa ma eliberez si sa golesc incarcatura …Daca da Domnu si am noroc sa ajung o ora la sala, atunci pe ziua respectiva sunt scutita de lectia de bocit daca nu…in timpul de 5 ceasuri pe care le pierd in trafic zilnic, am ragaz de o mica „eliberare”…deh, unii fac sex la pranz ca se se elibereze, altii plang…ambele au, clar, efect terapeutic…strongly recommend prima varianta de eliberareJ)…

Cu toate asta, va zic sincer ca atunci cand cineva simte nevoia sa ma incurajeze spunand-mi „ nu stiu cum rezisti”, ma apuca o furie interna de neimaginat!!!!Pe principiul, eu am dreptul sa-mi plang singura de mila, voi nu!!!

Mda….probabil ca tine doar de asumare …si de o autoputere de regenerare indispensabila in cazul meu…am capacitatea de a sterge cu buretele tot ce e in plus, ce nu e necesar si de a lua de la capat in fiecare zi…

Cu timpul, am invatat sa –mi fac loc si pentru mine…fie ca ma trezesc cu 30 min mai devreme si –mi fac repede o cafea pe care o sorb cu mare placere de parca ar fi ultima, in timp ce-mi pun playlistul meu preferat …fie ca , dupa ce las copiii la scoala si gradinita, dau fuga o ora la sala, lasand fara pic de remuscari treburile casei in asteptare, fie ca dau o fuga la masaj sau trag o alergare, m-am obisnuit sa fac cate ceva si pentru mine….

Ador sa ma ocup de baietii mei si –mi place sa fiu prezenta la toate activitatile pe care le intreprind…imi place sa-i privesc cum joaca zilnic tenis, cum fac exercitii tactice la ora de pregatire fizica, cum inoata, cum se joaca, cum mananca, cum dorm…..e ca un mecanism fin al ceasurilor de altadata….care , din cand in cand, ramane in urma cu un minut sau doua…dar nu mai mult…Imi iubesc copiii dincolo de cuvinte si dincolo de intelegere….si iubesc tot ceea ce fac si cum o fac si cat fac… si mai ales, iubesc sa fiu cu ei…Nu e usor si cand spun asta nu ma refer doar la „muncile” care implica cresterea si ingrijirea lor….ma refer la toate deciziile pe care trebuie sa le iau in numele lor, la repercusiunile deciziilor luate in mod gresit, la gestionarea conflictelor interioare, la gestionarea timpului „de calitate” pe care trebuie sa-l acorzi zilnic pentru freamutul lor intern, la „calitatile telepatice pe care trebuie sa le ai, ca sa poti ramane in comunicare continua cu ei….la cantitatea de zambete si voie buna care trebuie sa fie ingredientele principale din necesarul zilnic de calorii….toate astea-s mult mai greu de dus la bun sfarsit decat un smotru intr-o casa imensa, cu 5 bai si 6 dormitoare, cu un living in care copiii joaca tenis si fotbal in acelasi timp sau orice alta activitate administrativa posibila si imposibila…

In tumultul activitatilor zilnice, traficul si asteptarile inevitabile la semafor, imi amintesc ca nu am reusit sa vorbesc cu Sarkis despre tristetea din ochisorii lui, ca am uitat sa-i spun lui Ianis cat de grozav a jucat tenis sau lui Robin cat de mult il iubesc…..si cat de fericita sunt ca-l am si e al meu….sau ca nu am avut timp sa ma joc, macar un minut cu el sau sa-l tin in brate si sa-l sarut cat timp mai este treaz……

As vrea mai mult timp…de iubit, de cocolosit, de dadacit si de pupacit…..

Poate de aceea, in fiecare seara, dupa ce  „orchestra” isi incheie reprezentatia,  in linistea intunericului, ma trezesc spunand…”Va iubesc, iubitii mei!’….si un ultim pupic de noapte buna vine in liniste, in bezna dar in iubire….Va iubesc, iubitii mei….

 

 

vineri, 21 aprilie 2017

Ora esisti solo tu...


Acum un an , scriam despre iubire, despre tine, inainte sa te cunosc…de fapt, inainte sa bati la usa inimii mele…pentru ca nu am nici un dubiu ca te cunosteam deja…pentru ca esti intruchiparea visurilor mele, asteptarilor mele, gandurilor mele nerostite, dorintelor mele….M-ai lasat sa te visez, sa te creionez, sa te conturez, sa te colorez si apoi te-ai materializat …Unii spun ca e o intamplare fericita, altii ca e legea atractiei, eu stiu ca e raspuns…Te-am strigat si te-am chemat o viata si mi-ai raspuns cand ma asteptam mai putin, asa cum ma asteptam mai putin….Mi-ai aparut in cale, alunecand cu schiurile pe poteca pe care ti-am proiectat-o in vis si mi-ai zambit din prima clipa…atunci am stiut ca m-ai auzit cand te-am chemat si ai venit cand ai simtit ca nu mai am rabdare, ca am nevoie de tine in viata mea…

Atat de natural si atat de firesc mi-ai vorbit si m-ai incurajat din prima clipa de parca stiai ce vreau sa aud si stiai de ce am nevoie…

Atat de dulce si atat de linistit este glasul tau cand imi vorbesti si atat de vie este sclipirea din ochii tai cand ma privesti….imi da viata si-mi da energie sa ma lupt cu tot ce am de infruntat!!!simpla ta prezenta da un alt sens vietii mele si fiecare atingere a ta ma incarca cu putere deplina.

Te descopar in fiecare zi mai mult si mai aparte si stiu ca nu exista cuvinte care sa descrie ce ni se intampla… Noi doar simtim si traim ….asa cum am vorbit, fara cuvinte si fara asteptari….noi suntem acel prezent care se prelinge si renaste , in fiecare zi mai frumos si mai profund.

Te…..asa cum nu….pe nimeni! Te simt asa cum nu am simtit pe nimeni…si nu as schimba nimic la tine!!!!!!

Atat cat o sa fie, hai sa-l facem cum nu a mai existat vreodata, iubitule! Hai sa facem prezentul nemuritor si trecutul inexistent! Hai sa ne iubim dincolo de ratiune si de griji….lasa-ma sa te adulmec un prezent….acolo unde  stii ca-mi place cel mai mult si lasa-ma sa port in eternitate parfumul tau…. si mai lasa-ma sa te strang in brate pana n-ai sa mai rezisti , pana o sa ma doara bratele , sa-mi amintesc pana la un nou prezent, forma inimii tale…

Ai venit cand te-am chemat…..si stiu ca vei fi langa mine atat timp cat o sa am nevoie  …..si stiu ca nu o sa ma uiti ca pe oricine….perche……tu sai amore mio che... da quando stiamo insieme non esiste più una nuvola.......
Ti sembra strano lo capisco, ma era passato tanto tempo,
Da quel sapore così dolce che lascia una carezza addosso
Quel mio carattere un po’ schivo l’ho sotterrato già da un pezzo
E non è neanche più un ricordo,
Voglio soltanto dirti tutto quello che mi passa per la mente
Voglio fregarmene di tutto ciò che poi, che poi, dirà la gente
Ma ti rendi conto amore che da quando stiamo insieme non esiste più una nuvola
Che gran voglia di partire, che gran voglia di ballare, fino a notte profondissima
E sarà che se sto bene è perché non penso più
A chi mi ha fatto soffrire voglio solo cancellare, ora esisti solo tu
Sarò stupida e testarda, illusa, fragile ma onesta
E dico senza vergognarmi, che questa volta è quella giusta
Amore prendimi per mano, voglio correre veloce, come due pazzi verso il sole
Voglio soltanto dirti tutto quello che mi passa per la mente
E poi, voglio fregarmene di tutto ciò che poi, che poi dirà la gente
Ma ti rendi conto amore che da quando stiamo insieme non esiste più una nuvola
Che gran voglia di partire, che gran voglia di ballare fino a notte profondissima
E sarà che se sto bene è perché non penso più
A chi mi ha fatto soffrire voglio solo cancellare, ora esisti solo tu
E sarà che se sto bene è perché non penso più
A chi mi ha fatto soffrire voglio solo cancellare, ora esisti solo tu



 

vineri, 19 februarie 2016

Despre tine, din nou....dupa un...aceeasi eu


Ma intorc la tine, din nou….De fiecare data, ma primesti in bratele tale calde si sigure, fara sa-mi ceri vreo explicatie, fara sa ma intrebi ceva…..tacerea ta ma iarta si-mi lasa gandurile sa se stearga, iar forma corpului tau lipit de mine, in bezna amintirilor de cosmar, da contur unei lumini calde care se creioneaza in jurul nostru, separandu-ne de restul lumii…..iti plimbi mainile prin parul meu , imi pui muzica mea preferata si-mi intinzi picioarele in prelungirea ta…..iti simt respiratia in ureche si inima mea,in sfarsit,are ritm…. Tacerea ta este cea mai linistitoare muzica iar ochii tai imi sunt izvor de zile senine….de unde ai atata putere sa ma ierti?De unde ai forta sa-mi resuscitezi fiinta?  Te urasc pentru calmul vocii tale, pentru zambetul sincer cu care-mi deschizi usa , pentru glasul calm cu care-mi raspunzi la telefon oricand, oriunde…..imi spui ca sunt drogul tau, ca fiecare are un viciu…..iar eu sunt drogul tau….nu ti-am spus niciodata ca TU…esti medicamentul meu, iubitule….nu ti-am spus niciodata ca TE IUBESC….pentru ca orice cuvant ar pali in fata aurei tale…cand ma iei de mana, chiar si doi pasi…..imi transferi puterea unui paratrasnet si dorinta de a trai imi trezeste la viata fiecare particica din mine….am deschis, candva, capacul ulciorului Pandorei si dupa ce am gustat din amaraciunea alegerilor prost facute, te-am simtit pe tine…pe buzele mele… as vrea sa-ti spun cat de rau imi pare….dar, cuvintele intotdeauna au fost de prisos intre noi…. As vrea sa spun ca te vreau inapoi si de data asta, pentru totdeauna…..dar stiu ca timpul nu a existat intre noi si nici nu va face parte din povestea noastra vreodata…. Tu esti  si vei ramane intodeauna prezentul…..tu esti clipa care ma satura …….noi nu avem viitor, noi nu avem destin…suntem doua materii care iau forma pasarii Phoenix….nu mi-e foame niciodata langa tine , nu mi-e sete sau somn….as putea sta in linistea ta o vesnicie….daca ar exista…un timp ,atat as vrea…..pentru ca stiu ca se dilata oricum si oricat as vrea….  Te iubesc, asa cum stiu si mai pot…. ….Am citit undeva, candva, ca fiecare din noi are o anume parte care este complet independenta de timp si spatiu si ca aceasta parte este capabila sa intre oricand, in alta dimensiune, sa experimenteze altceva….Ei…acea particica din mine fuge mereu catre tine….te gaseste oriunde si oricand…te simte si vibreaza impreuna cu tine…nu stiu cum sa o spun altfel…..si stiu cat de putin conteaza pentru tine cuvintele….ma intorc in tacerea linistii noastre ca sa ma imbat cu fiinta ta…..TE…..SIMT……deci….EXISTI???

marți, 19 ianuarie 2016

This is my life!!

Azi vreau sa celebrez VIATA, viata mea, pe care o ador, fiecare secunda a vietii mele, fiecare om care imi umple viata cu zambete, cuvinte dulci si imbratisari calde, copiii mei care dau cea mai frumoasa culoare vietii mele, care sunt esenta existentei mele, stalpul zilelor mele subrede, motivul pentru care in fiecare zi imi doresc sa fiu mai buna, mai puternica,mai frumoasa….cea mai frumoasa muzica si cel mai frumos vis indeplinit. Ei sunt acel sentiment pe care nu-l pot descrie in cuvinte, iubirea care nu poate fi redata …ei sunt echilibrul Universului meu care se invarte in jurul axei formate de catre ei, ei sunt curajul care ma duce tot mai sus, ei sunt in fiecare clipire a mea, in aerul pe care-l inspir si care-mi tine ceasul vietii in parametri normali, ei sunt perfectiunea si desavarsirea , glasul constiintei mele, gandurile mele asternute pe hartie, ei sunt planurile mele marete, care iau forma prin existenta lor….ei sunt EU…ei ma definesc si viata mea sunt ei si nu as putea gasi un alt motiv mai minunat sa zambesc si un alt sens al istoriei mele pe pamant…..Ei sunt carma nevazuta a alegerilor mele si tot ei sunt cheia filozofiei existentialiste si lentila care-mi ajuta ochii bolnavi sa vad lumea asa cum este, frumoasa si pitoreasca.

                Va multumesc, iubitii mei…..stiu, ca undeva, acolo, sus…cineva ne iubeste si tare mult ma iubeste de a decis sa ma aleaga pe mine mamica voastra…….as vrea sa nu va schimbati niciodata , ci doar sa cultivati calitatile cu care ati fost inzestrati, sa nu uitati sa fiti oameni, sa ma faceti mandra, cand veti deveni barbatii altor femei si nu doar ai mei….sa stiti ce este sensibilitatea si sa nu va fie rusine sa o aratati, sa stiti sa va cereti scuze cand gresiti si sa iubiti….sa va iubiti si sa va protejati, atunci cand eu nu voi mai fi si sa iubiti viata asa cum o iubesc eu acum, datorita voua….voi sunteti “my life…today, tomorrow and all the days after”…….

Adios, arrivederci, Auf wiedersehern, Au revoir, Goodbye,Joi gin, Khuda Hafiz , Nägemizhehesai, Sayonara!


This is my life….

Funny how a lonely day, can make a person say:
What good is my life
Funny how a breaking heart, can make me start to say:
What good is my life
Funny how I often seem, to think I'll never find a dream
In my life
Till I look around and see, this great big world is part of me
And my life
This is my life
Today, tomorrow, love will come and find me
But that's the way that I was born to be
This is me
This is me

This is my life
And I don't give a damn for lost emotions
I've such a lot of love I've got to give
Let me live
Let me live

Sometime when I feel afraid, I think of what a mess I've made
Of my life
Crying over my mistakes, forgetting all the breaks I've had
In my life
I was put on earth to be, a part of this great world is me
And my life

Guess I'll just add up the score, and count the things I'm grateful for
In my life
This Is my life
Today, tomorrow, love will come and find me
But that's the way that I was born to be
This is me
This is me

This is my life
And I don't give a damn for lost emotions
I've such a lot of love I've got to give
Let me live
Let me live

This is my life
This is my life
This is my life

 Stiu, cu precizie si certitudine cand s-a nascut iubirea mea pentru tine….dar nu stiu exact cand s-a sfarsit…stiu doar ca nu mai e nimic acolo, in inima mea pentru tine…..poate s-a sfarsit atunci cand ai plecat de langa mine plangand, stiind ce  urma sa faci…sau, poate atunci cand ti-am citit mesajele catre ea, in care vorbeai despre mine( si cum vorbeai) sau poate atunci cand ti-ai sacrificat copiii, expunandu-I aceste sarade ieftine sau , poate atunci cand mi-am vazut copiii plangand dupa tatal lor,  de dorul lui, sau poate in una din datile in care ai venit si ai plecat din nou , calcand pe sufletele noastre naïve……sau, poate, atunci cand ai bagat-o in casa noastra, in patul nostru, pe asternutul meu….sau, poate atunci cand mi-ai luat lucruri pe care mi le-ai oferit si I le-ai dat ei,nu stiu  cand…si nici nu mai conteaza acum….poti sa mai vii de o suta de ori si sa pleci de tot atatea ori, nu vei mai declansa nici macar o tresarire a vreunui muschi al fetei mele……poti sa vii sa-mi promiti imposibilul, iubirea la care am visat candva si dupa care am plans ani si ani….poti sa vii sa-mi promiti o eternitate de zile senine, sincere si iubire fara de margini, eu  n-am sa te mai cred si n-am sa te mai vreau vreodata si nu am sa te mai las sa-mi dai lumea peste cap….mi-ai luat tot, cu o cruzime comparabila cu cea a unui criminal in serie, mi-ai luat inima din piept si i-ai dat-o primei parasute care ti-a iesit in cale, sa mi-o calce in picioare….mi-ai luat familia si mi-ai asezat-o in fata plutonului de executie, mi-ai luat copiii si mi i-ai supus la operatii pe cord deschis fara anestezie……nu am sa te mai cred si nu am sa te iert vreodata, in primul rand pentru ca mi-ai furat ceva ce nu mai pot recupera vreodata…abilitatea de a iubi….but, this is my life now….this is me…and I don’t give a damn for lost emotions…..so,let me live…….and who knows…love will come and find me again…but not your love and not in this life……..du-te, acolo unde ai plecat, fara sa-ti pese vreun moment de NOI…..de tot ce am cladit, de tot ce ti-am oferit, de copiii nostri, de suferinta lor, de izvoarele de lacrimi pe care ti le-am pus la picioare……

Eu nu sunt in stare sa te umilesc pe tine, asa cum ai facut-o tu de “n” ori, acum cand te vad fara busola, orbecaind fara sens intr-o camera goala…..Din pacate, cu regret, iti spun ca ma incearca doar un sentiment de mila , pentru care ma simt vinovata….nu asta este sentimentul cu care vreau sa raman dupa cea mai frumoasa poveste de dragoste a vietii mele….ma incapatanez sa blochez acolo, undeva, bruma de amintiri comune care , candva ne-au unit…..in fiecare zi fac exercitii de memorie, ma sperie gandul ca, intr-o buna zi sa ma trezesc si sa nu-mi mai amintesc de ce te-am iubit……du-te pe drumul pe care ai ales, constient, sa mergi….amandoi stim ca atunci cand ai decis sa mergi in alta directie, nu va mai exista cale de intoarcere…..mi-as dori sa te trezesti si sa te privesti cateva momente, din interior…sa te vezi asa cum esti acum, omul care ai devenit…..barbatul de care m-am indragostit eu nu l-ar fi placut pe cel care ai devenit ….mi-as dori, mai mult decat orice, sa redevii ce ai fost candva….nu pentru mine sau pentru cineva din jurul tau…ci pentru tine…mi-as dori sa redevii tatal care-ti propusesei sa devii atunci cand am aflat prima data ca vom fi parinti, mi-as dori sa-ti tii copiii departe de latrina in care convietuiesti cu diverse animale subterane…..sa-i iubesti si pretuiesti, sa-i mangai si sa le arati ca-I iubesti, ca-s mai presus de orice, ca-s cele mai importante fapturi din viata ta…si, mai presus de toate, mi-as dori ca ai nostri copii, sa devina ceea ce sunt si pentru mine…sensul vietii tale, sensul vietii noastre……

Nu te pot da afara cu forta si nici nu-ti pot inchide usa in fata dar mi-as dori sa mai gasesti, pe undeva, prin ungherele fiintei tale, o urma de demnitate si sa te duci, de bunavoie….sa dai un alt sens vietii tale , sa nu-ti mai folosesti copiii drept tampon de pus pe rana, sa nu te mai razbuni pe noi pentru deciziile tale nefericite si necastigatoare, sa-ti recastigi stima de sine si sa alegi un drum curat pe care sa urci…..noi suntem alaturi, pe un drum paralel si te sustinem, in acest maraton al incercarilor si alegerilor…..nu e usor sa fii barbat, stiu, eu stiu prea bine pentru ca eu a trebuit sa devin barbat , in momentul in care ai plecat si m-ai lasat cu toate responsabilitatile..intr-un fel, trebuie sa-ti multumesc ca m-ai obligat sa devin femeia puternica care sunt acum, cea care dimineata da la lopata zapada de pe poteca casei, cea care joaca fotbal, ping pong cu copiii ei, cea care merge singura pe partie cu ei, cea careia , din cand in cand, Robin ii spune tata…iti multumesc ca m-ai obligat sa descopar in mine puteri nebanuite care m-au adus aici,unde imi place ca am ajuns, ca am devenit omul care sunt, ca sunt femeia care sunt…iti multumesc ca acum sunt o ALFa…nu cred ca m-am nascut asa dar, multumita tie…..am devenit capul familiei tale, cea pe care ai abandonat-o ....

So… Funny how a lonely day, can make a person say:
What good is my life
Funny how a breaking heart, can make me start to say:
What good is my life
Funny how I often seem, to think I'll never find a dream
In my life
Till I look around and see, this great big world is part of me
And my life
This is my life
Today, tomorrow, love will come and find me
But that's the way that I was born to be
This is me
This is me …and I love the woman I have become and I will never change for someone else…and I will never be ashamed with myself……This is me….

sâmbătă, 24 octombrie 2015

cand nu e negru, e gri....

.....De cate ori ajung la fund si ma las prada, fara putere, deznadejdii, simt o forta supraomeneasca care ma ridica deasupra indoielilor, nelinistii, tumultului meu gri....ma aduce mereu in fata semnelor de semnalizare..."the right way"..."the bad way"...din motive inca nedescoperite de mine, dupa atatia ani "de lucru cu mine", mi-e greu sa controlez raul din jurul meu, mi-e greu sa-l tin departe de mine...si revine la perioade neregulate de timp, dandu-mi busola peste cap, invadandu-mi fiinta toata cu rau.......imi suge energia si ma loveste in moalele capului , mereu mai puternic, mai dureros...mereu ma prinde nepregatita.....mereu m-a speriat gandul mortii, dar in acele momente, imi deschid pieptul larg si o privesc sfidator..nu ma mai sperie nimic si acest cancer care se hraneste cu viata mea , cate putin, cate un strop, de ani de zile...ma infioara mai mult decat moartea...iar cand zic..gata, ia-ma, nenorocito, simt o energie necunoscuta care ma invaluie cu forta si ma aduce in acelasi punct...si ma trezesc , ca intr-un cosmar care se repeta obsesiv ,in mometul alegerii si, fara sa fi gasit pana acum o explicatie, aleg sa o iau pe drumul semnalizat cu " bad way"...poate e ceva masochist in mine, poate chiar suntem condusi de un destin implacabil..poate trebuie sa platim ceva...habar nu am...e crunt cand simti ca nu esti decat o marioneta a unor forte pe care le simti dar nu le vezi, care-ti ranjesc sfidator in ceafa...te simti mic si neputincios.....si,exact in acea fractiune de secunda, cand crezi ca , in sfarsit, se termina naibii acest cosmar, chiar speri, iti doresti cu toata fiinta ca hidoasa doamna cu coasa sa vina sa-ti ia capul, o alta forta vine si te smulge din mainile nenorocitei....te simti la fel de neputincios....doua forte se joaca cu destinul tau, iti controleaza fiecare suflare....vrei, nu vrei....tragi aer puternic in piept, te bucuri de cateva secunde de aparenta liniste cand cele doua puteri par ca dorm...si esti din nou pregatit sau nu, sa asisti neputincios la spectacolul tragic al vietii tale.....oare asta sa fie secretul vietii? asta sa fie cheia catre lumina? ..."imblanzirea" celor doua forte...cate zile oi mai avea ,o sa caut neincetat o modalitate de a le controla....de a mi le supune...sau , nu asta este Solutia unui echilibru? In sufletelul vostru e pace intre cele doua cucoane? cum le creati acest ambient? e bine sa incerci sa ti le supui? sau....sa le lasi sa-si faca mendrele....

vineri, 23 octombrie 2015

Toamna ma imbraca in culorile ei

Manipulare de toamna!
                                                                          de Marius Tuca
Era toamnă!
Pe ici-pe colo!
Era atât de toamnă
de parcă nu mai erau
nici trenuri,
nici câmpii,
nici zboruri
și nici măcar ii.

Era, ce întâmplare,
tocmai toamna aia
care topește totul în jur.
Toamna aia
care îmbracă totul în frumos,
dar, la rândul său,
ia câte ceva din frumusețea
lucrurilor și vremurilor
pe care le rânduiește
și le domină.

Era tocmai toamna aia
apăsătoare până la prăsele,
toamna aia
care ți se înfige
ca un cuțit în spate.
Nu curge sânge,
nu e nevoie
de nici o intervenție
chirurgicală,
nici măcar de o recomandare
și, cu atât mai puțin,
de o rețetă,
dar doare al naibii de frumos,
până la os.

Era, câtă poezie în tot ce face ea,
toamna aceea, în care te doare totul
și nu mai simți nimic.
Te anesteziază ca și când
ți-ar curge direct în vene,
împrăștiindu-se prin tot corpul
ca un gaz.
Era tocmai toamna aia,
care vine când nu vrei tu să vină
și pleacă atunci când vrea ea să plece.
Ca o ispită, dar și ca o izbăvire
în același timp,
în același anotimp,
era toamna aia
care face tot ce vrea cu tine,
fără ca tu să te poți împotrivi
cu ceva, cu cineva.

Te lași posedat de duhul ei,
abandonat și cuminte,
făcându-ți scenarii
despre derivă,
dar și despre zbor.
Ca o pasare care plutește
cu aripile desfăcute,
cu un vârf spre cer
și cu celălalt spre pământ,
ca o pasăre care zboară
între orizonturi, spre nesfârșit.

Da, da
era tocmai toamna aceea,
orice s-ar spune
și oricâte s-ar face
pe seama ei.
Și oricât ar încerca
buletinele de știri
să spună altceva decât era,
și oricât s-ar strădui
manșetele ziarelor
să dovedească
tocmai contrariul,
era tocmai toamna aceea...