cand nu e negru, e gri....

.....De cate ori ajung la fund si ma las prada, fara putere, deznadejdii, simt o forta supraomeneasca care ma ridica deasupra indoielilor, nelinistii, tumultului meu gri....ma aduce mereu in fata semnelor de semnalizare..."the right way"..."the bad way"...din motive inca nedescoperite de mine, dupa atatia ani "de lucru cu mine", mi-e greu sa controlez raul din jurul meu, mi-e greu sa-l tin departe de mine...si revine la perioade neregulate de timp, dandu-mi busola peste cap, invadandu-mi fiinta toata cu rau.......imi suge energia si ma loveste in moalele capului , mereu mai puternic, mai dureros...mereu ma prinde nepregatita.....mereu m-a speriat gandul mortii, dar in acele momente, imi deschid pieptul larg si o privesc sfidator..nu ma mai sperie nimic si acest cancer care se hraneste cu viata mea , cate putin, cate un strop, de ani de zile...ma infioara mai mult decat moartea...iar cand zic..gata, ia-ma, nenorocito, simt o energie necunoscuta care ma invaluie cu forta si ma aduce in acelasi punct...si ma trezesc , ca intr-un cosmar care se repeta obsesiv ,in mometul alegerii si, fara sa fi gasit pana acum o explicatie, aleg sa o iau pe drumul semnalizat cu " bad way"...poate e ceva masochist in mine, poate chiar suntem condusi de un destin implacabil..poate trebuie sa platim ceva...habar nu am...e crunt cand simti ca nu esti decat o marioneta a unor forte pe care le simti dar nu le vezi, care-ti ranjesc sfidator in ceafa...te simti mic si neputincios.....si,exact in acea fractiune de secunda, cand crezi ca , in sfarsit, se termina naibii acest cosmar, chiar speri, iti doresti cu toata fiinta ca hidoasa doamna cu coasa sa vina sa-ti ia capul, o alta forta vine si te smulge din mainile nenorocitei....te simti la fel de neputincios....doua forte se joaca cu destinul tau, iti controleaza fiecare suflare....vrei, nu vrei....tragi aer puternic in piept, te bucuri de cateva secunde de aparenta liniste cand cele doua puteri par ca dorm...si esti din nou pregatit sau nu, sa asisti neputincios la spectacolul tragic al vietii tale.....oare asta sa fie secretul vietii? asta sa fie cheia catre lumina? ..."imblanzirea" celor doua forte...cate zile oi mai avea ,o sa caut neincetat o modalitate de a le controla....de a mi le supune...sau , nu asta este Solutia unui echilibru? In sufletelul vostru e pace intre cele doua cucoane? cum le creati acest ambient? e bine sa incerci sa ti le supui? sau....sa le lasi sa-si faca mendrele....

Toamna ma imbraca in culorile ei

Manipulare de toamna!

                                                                          de Marius Tuca

Era toamnă!
Pe ici-pe colo!
Era atât de toamnă
de parcă nu mai erau
nici trenuri,
nici câmpii,
nici zboruri
și nici măcar ii.

Era, ce întâmplare,
tocmai toamna aia
care topește totul în jur.
Toamna aia
care îmbracă totul în frumos,
dar, la rândul său,
ia câte ceva din frumusețea
lucrurilor și vremurilor
pe care le rânduiește
și le domină.

Era tocmai toamna aia
apăsătoare până la prăsele,
toamna aia
care ți se înfige
ca un cuțit în spate.
Nu curge sânge,
nu e nevoie
de nici o intervenție
chirurgicală,
nici măcar de o recomandare
și, cu atât mai puțin,
de o rețetă,
dar doare al naibii de frumos,
până la os.

Era, câtă poezie în tot ce face ea,
toamna aceea, în care te doare totul
și nu mai simți nimic.
Te anesteziază ca și când
ți-ar curge direct în vene,
împrăștiindu-se prin tot corpul
ca un gaz.
Era tocmai toamna aia,
care vine când nu vrei tu să vină
și pleacă atunci când vrea ea să plece.
Ca o ispită, dar și ca o izbăvire
în același timp,
în același anotimp,
era toamna aia
care face tot ce vrea cu tine,
fără ca tu să te poți împotrivi
cu ceva, cu cineva.

Te lași posedat de duhul ei,
abandonat și cuminte,
făcându-ți scenarii
despre derivă,
dar și despre zbor.
Ca o pasare care plutește
cu aripile desfăcute,
cu un vârf spre cer
și cu celălalt spre pământ,
ca o pasăre care zboară
între orizonturi, spre nesfârșit.

Da, da
era tocmai toamna aceea,
orice s-ar spune
și oricâte s-ar face
pe seama ei.
Și oricât ar încerca
buletinele de știri
să spună altceva decât era,
și oricât s-ar strădui
manșetele ziarelor
să dovedească
tocmai contrariul,
era tocmai toamna aceea...