vineri, 11 aprilie 2014

Despre divort, curve si viata de dupa....


Despre divort, curve si viata de dupa....

Divortul este pentru toti cei care-l traiesc  un eveniment foarte dureros, epuizant, stresant....divort nu inseamna doar despartire. Iti afecteaza si celelalte laturi ale vietii...relatia cu prietenii este afectata, nu am inteles nicodata de ce, o data cu bunurile materiale, trebuie sa ne impartim si prietenii...unii iti raman alaturi din fidelitate, ca esti mai sensibil, ca ai gresit mai putin, ca te cunosc de o viata, ca sunt o fire empatica sau, pur si simplu, ca -ti sunt prieteni adevarati!!! De asemenea, foarte afectata este familia in care te-ai nascut... parinti, frati, verisoare, matusi si unchi....

Nu mai pomenesc de copii...si pe ei trebuie sa-i imparti, acesta fiind, din punctul meu de vedere, cel mai dureros lucru...tu iei weekendurile 2 si 4 ale lunii, eu restul. Tu iei Pastele, eu Craciunul....de zilele lor de nastere trebuie sa ne toleram reciproc...ce mai conteaza ce-si doresc ei,nu?..

Divortul presupune mai multe stadii , procese , o calatorie, daca vreti, a sufletului vostru. El trece, pe rand prin Infern, Purgatoriu si, daca esti norocos, Paradis....

Infern inseamna pierderea propriei identitati...asta o spun specialistii, va dau doar un citat din sute, mii..." In primul rand este resimtita o pierdere esentiala de identitate si de semnificatie. O parte din identitatea noastra este construita in relatia de cuplu. Stim cine suntem, ce suntem, cum suntem importanti si valorosi prin semnificatia pe care o avem in cuplu, prin rolurile sociale rezultate. Odata cu divortul, acestea se prabusesc."psihoterapeut Mihaela Oancea.. te prabusesti si ajungi sa te intrebi cine esti, cine naiba e strainul cu care ai convietuit, ai facut copii frumosi si destepti, cu care te-ai dus in fata lui Dzeu si care ti-a jurat credinta....

Infern mai inseamna furie, durere profunda, orgoliu ranit, deznadejde, neputinta, autoflagelare .(fumat, alcool, greva foamei, in cazuri extreme, droguri, relatii clandestine..), tradare, umilinta, culpabilitate,nesiguranta...pentru cei care  s-au nascut si crescut intr-o familie unita, este cu atat mai greu....

                Depresia vine la pachet  sau este un rezultat al trairilor enuntate mai sus....oamenii sufera in urma unui divort la fel de mult ca atunci cand le moare cineva drag....simt nevoia sa planga, sa-si planga de mila, sa-l invinuiasca pe Dzeu, pe partener, se izoleaza de cunoscuti, de cei dragi, poate si din dorinta de a nu-i incarca si pe ei cu amalgamul de sentimente negative care-i axfisiaza. Sau , pica in extrema cealalata, ii expaspereaza pe toti din jurul lui, ii solicita in convorbiri telefonice interminabile, se angreneaza in discutii cu femeia de la casierie, cu alti parinti, in sala de asteptare a scolii, cu antrenorul de fitness, cu necunoscuti si cunoscuti.....pare mult mai umilitor si injositor dar statisticile spun ca daca iti exteriorizezi sentimentele, ai capacitatea de a te descarca, ai sanse mult mai mari sa reduci timpul estimat recuperarii...

 Fie ca ai copii sau nu, trebuie sa gasesti in tine motivatia de a merge mai departe...copiii sunt cea mai buna motivatie dar si cel mai nefericit caz...ei resimt tot acest cocktail de trairi, la o intensitate mult mai mare...ei absorb durerea noastra, le invadeaza sufletele si le produce rani care nu se mai vindeca nicodata.. Potrivit statisticilor, copiii care provin din familii dezbinate prezinta un risc mult mai mare de a divorta ei insisi, iar riscul este cu atat mai mare daca persoana cu care se casatoresc provine , de asemenea, dintr-o familie destramata..acest risc creste cu 189 % ( Journal of Marriage and the Family).

Copiii sau alta motivatie iti dau puterea de a merge mai departe...atunci cand constientizezi treaba asta, esti deja in Purgatoriu..perioada in care ne curatam, cum putem, ranile, ne gandim la niste schimbari care ne-ar putea ridica moralul...in cazul nostru, al femeilor, e simpla etapa asta...dam o fuga la salonul de infrumusetare preferat, ne schimbam culoarea la par si unghii, ne facem si un tratament facial, un masaj de relaxare si parca ne privim altfel in oglinda...daca dispunem de "material", dam o raita si prin magazine, ne facem un "upgrade"JJ))JJJde ce nu? Urmeaza si etapa in care trebuie sa-ti cureti sufletul dar nu o poti face decat privindu-l bine in oglinda, asumandu-ti partea de vina...nu cred doar in vina unuia dintre parteneri, fie ca e vorba de adulter, alcoolism, violenta  etc...vrei, nu vrei, asisti, fara detasare, la reluarea filmului casatoriei tale, ocazie cu care mai iei un cocktail de trairi contradictorii, zambesti si plangi in acelasi timp, te incearca sentimente de speranta dar si neputinta, revezi prima zi in care v-ati cunoscut, si acum, retrospectiv privind, iti dai seama ca natura ti-a dat de inteles ca a fost o zi speciala...in cazul meu, atat eu cat si fostul meu  sot am calcat intr-un kktJ)JJJJJJJJ....ziua la care ai visat toata viata, in care ai imbracat rochia alba de mireasa, nasterea copilului/copiilor tai, ziua in care ti-a spus prima data ca te iubeste...dar si ziua in care te-a inselat, a dat prima data in tine, te-a jignit, te-a umilit....incet, incet, realizezi ca nu-ti era prea bine....ca traiai intr-o relatie toxica, ca finalul era de asteptat doar ca erai prea ocupata cu crescutul si educarea copiilor, prea preocupata cu rutina, treburile cotidiene, problemele cauzate de lipsa banilor, stresul acumulat in urma noptilor nedormite, in care-ti vegheai puiutzii, plus problemele aduse de celalalt , de la serviciu, acasa......recuperarea este un proces anevoios, statisticile arata ca acesta poate dura intre 1-3 ani...daca esti norocos, zic eu....

Ce faci cand esti femeie, te apropii cu repeziciune de 40 ani, ai copii si esti divortata... La ce ar trebui sa te astepti? Mai ai dreptul sa speri??...pana sa ajung sa traiesc acest moment, nu am realizat cata amploare are acest fenomen printre noi..cate femei singure, abandonate, cu copii erau in jurul meu. Nu am fost niciodata atenta, nu m-a interesat sa le observ tristetea din privire, lacrimile uscate pe obraji...observam, probabil, neglijenta cu care se prezentau, parul nearanjat , manichiura nefacuta.....in schimb, multumesc lui Dzeu, eu am avut noroc sa fiu reperata de catre ele, mi-au oferit suportul lor neconditionat, mi-au impartasit experientele lor dureroase, m-au incurajat si mi-au fost stalp...Iti multumesc, G pentru asta...te ajuta enorm sa simti ca nu esti singura in "shit-ul"asta, ati fi surprinsi sa aflati cat de asemanatoare sunt toate divorturile....in 90% din cazuri el este cel care pune punct, declanseaza avalansa...si, in 99 % gasesc cea mai frivola forma de a evada, de a fugi...inseland..aruncandu-se in bratele unei CURVE( iertati-ma, nu vreau, nu-mi doresc sa folosesc alt termen, mi se pare cel mai descriptiv)...care nu se gandeste o secunda de ce omul ala a lasat acasa o femeie cu copii, care se crede foarte importanta cand el ajunge sa-i faca confidente si se descarca, chiar plange, povestind cu dramatism cat de neinteles era el, cat de nefericit, cat de frustrat, cat de NF( mai citesc si copii)....toti spun ca nu au plecat de bine, ca  toate nevestele sunt cauza, ca nu mai suportau etc...in general, in jurul varstei de 40 aniJ)JJJJ..ele, cum spuneam, manate de o minte ingusta dar cu  o dexteritate, abilitate extraordinara de a deschide picioarele, cu un simt olfactiv foarte dezvoltat, asemeni animalelor de vanatoare, cu care miros slabiciunea barbatilor nostri dupa care-i invaluie in panza lor , ca niste vaduve negre, ii invartesc de cateva ori , injectandu-le otrava....nu au niciodata curiozitatea sa afle adevarul,  nu se sensibilizeaza la suferinta copiilor ramasi acasa, care plang in fiecare noapte dupa tatal lor, nu au principii, mergand cu usurinta in locuri in care, pana mai ieri, el mergea cu familia lui, isi lasa cu nesimtire secretiile pe lenjeria nevestei, nu au valori.....ele au instictul primar de supravieuire foarte dezvoltat, calca totul in picioare, deviza lor in viata fiind..."cel mai puternic supravietuieste"...nu va imaginati ca au citit vreodata sau au auzit de Charles Darwin, de a sa "Originea omului", in care a tratat atat de frumos evolutia umana si selectia sexualaJ)J)J)....nu.....ele au doar aceste "calitati" mai dezvoltate decat o femeie decenta si le folosesc ca pe niste unelte in demersul lor.....stiu, o sa-mi spuneti ca cea mai mare vina o are barbatul , ca el a plecat si el a ales sa te insele...dar cum ar fi fost daca aceaste "creaturi primitive" ar fi fost starpite, eutanasiate, nu credeti ca barbatzeii nostri as reconsidera situatia si poate ar ajunge mai repede la faza de maturizare, de asumare a propriilor culturi, obtinute in urma rasadurilor pe care ei insisi le-au plantat??? Dar.....fiind in postul Pastelui, sa nu dezvoltam prea mult acest subiect, sa lasam in seama Domnului platile restante, fiecare fiind responsabil de tot "ce a consumat" pe lumea asta...nimeni nu ramane cu factura neplatita, stati linistite, fetelor.....

Ok....esti inselata, parasita, ai aproape 40 de ani si copii ( care,multumim lui Dzeu, sunt minunati)......mai ai dreptul sa speri??? Ma sperie ce aud de la prietenele mele....una este convinsa ca nu mai avem nici o sansa sa gasim un barbat care sa ne iubeasca , sa ne ia de neveste si sa ne iubeasca copiii...tocmai, pentru ca avem copii....ea s-a resemnat, este in faza de vindecare, convinsa fiind ca sansa ei este un barbat in varsta, pe care sa-l ia la pachet cu batranetea lui , precoce in viata sa, asumandu-si rolul de infirmiera la un moment dat...alta, dupa aproape 2 ani, inca mai spera ca netrebnicul care a inselat-o de "n" ori si care acum se vinde, isi vinde trupul si sufletul, intr-o relatie cu o sexagenara, se va schimba si se va intoarce acasa...o alta prietena s-a refugiat in munca, renuntand , pe o perioada nedeterminata, la ideea de fericire de cuplu..... prietena mea cea mai buna, care a trecut printr-o durere mult mai crunta decat cea a unui divort,este singura care priveste cu optimism viitorul, mi-a dat puterea sa ma salvez de ura si mi-a oferit alta perspectiva asupra lucrurilor....iti multutmesc A, dragostea mea, esti minunata, oricum te-as intoarce, din orice unghi te-as privi... te-a incercat Dzeu dar, in final, sunt sigura ca vei iesi castigata din tot ce vei trai pe lumea asta...

 Dragele mele, a venit randul meu sa va spun o vorba buna....suntem minunate, suntem frumoase, suntem destepte....pe langa toate aceste calitati, mai avem una foarte rara in ziua de astazi, aceea ca suntem niste mame extraordinare...copiii nostri sunt dovada cea mai buna ca suntem pe drumul cel bun, ei sunt oglinda sufletului nostru...si ei sunt perfecti....faptul ca avem copii nu este un handicap.. doar pentru ca le-am purtat samanta in noi, am hranit-o si am cules-o si am ingrijit-o, meritam sa fim respectate de catre ei. Si de nu o vor face, dragele mele, noi ramanem la fel...cata vreme nu ne vom pierde identitatea, respectul de sine, lucrurile bune nu vor intarzia sa apara.... ne avem una pe alta si ne avem copiii...si-i avem pe cei dragi....nu trebuie sa renuntam la iubire, nu trebuie sa facem eforturi pentru a o gasi....iubirea te invaluie pe neasteptate, in cele mai neasteptate locuri, in cele mai neasteptate momente.... noi am incetat sa fim iubite in momentul in care am incetat sa ne iubim..... eu mai cred in iubire si simt ca am acumulat atata dragoste in mine, care se revarsa frumos spre copiii mei si care este ca un izvor nesecat de speranta....noi suntem, genetic, dependenti de iubire...ajunsi la maturitate, ne cautam jumatatea,cu care ne dorim sa fim compatibili....dar asta nu inseamna  neaparat ca trebuie sa ne asemanam....ne trebuie un om care sa ne completeze, sa aduca in relatie ceea ce ne lipseste noua..cu care impreuna formam un intreg, ne contopim unul cu altul....tocmai d-aia ne e atat de greu cand se produce ruptura....e ca si cand cineva ar rupe pielea de pe tine...cum sa nu fie greu?????? Dar noi, ca mame, avem o putere incredibila de regenerare si ne datoram, atat noua cat si copiilor nostri, sa mergem mai departe...cu sau fara ei.....daca noi ne vom regasi pe noi insine si ne vom privi cu aceiasi ochi cu care ei ne-au privit cand ne-au cunoscut..poate se vor trezi., privirea li se va limpezi si creierul li se va dezgheta.....daca nu.....a cui este pierderea? ...

Stiati ca un studiu realizat de psihologii de la Universitatea din York, SUA, pe un esantion de 30.000 persoane, barbati  din 30 de tari, a demonstrat ca in ultimele decenii s-au schimbat radical preferintele barbatilor, cel putin atunci cand vine vorba de alegerea unui partener de viata???Curvele nu vor fi luate niciodata de neveste....

Studiul a aratat ca barbatii secolului XXI sunt atrasi mai mult de inteligenta si aptitudinile femeilor, decat de aspectul lor fizic, ca in trecut.....noi suntem si frumoase si destepte
J)J)J)..si modesteJJJJJJJ):

 Stiati ca statisticile indica o scadere a  numarului femeilor in urmatorii 50 de ani , rata naturala a nasterilor fiind in medie de 80-82  femele la 100 de masculi????????se vor bate pe noi, dragelor.....dar destul cu statisticileJ)......

Sa nu incetam noi sa ne iubim si sa fim sanatoase, sa privim viata cu toate culorile ei si asta-i Paradisul.....el consta in fiecare secunda pe care o traiesti, alaturi de cei dragi..asa ca ai grija cum o traiesti...  to be continued, I promiseJ

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Adio...dar ramai cu bine


ADIO....

Iubirea este, din punctul meu de vedere, ceva inaltator...oamenii nu se schimba dar atunci cand iubesc devin mai buni, mai darnici, mai frumosi....  corpul tau iti transmite semnale, simti o vibratie interioara , il simti pe Dzeu mai aproape, te simti mai curat sufleteste..e ca o impartasanie....Nu-ti propui sa faci numai lucruri bune dar descoperi ca toate-ti ies mult mai bine, chiar si treburile de la locul de munca sunt mai usor de rezolvat, ai mai multa rabdare cu cei din jur, te trezesti ca esti foarte darnic cu cersetorul de la semafor si nu mai simti nevoia sa te targuiesti cu femeia de la piata....nu mai conteaza daca afara ploua sau e vant, daca Rusia porneste al 3-lea Razboi Mondial sau ca gaura din stratul de Ozon de deasupra Polului Sud masoara de doua ori mai mult decat suprafata Europei....ti se pare ca toate au rezolvare si ca sfarsitul lumii e departe...atunci cand iubesti, te daruiesti cu totul..timpul se masoara altfel, in saruturi si imbratisari, in cuvinte dulci si gesturi tandre, in cadouri si surprize frumoase...am citit de curand un articol pe acest subiect iar scriitorul isi exprima ingrijorarea cu privire la faptul ca iubirea a devenit , in zilele noastre, o notiune des utilizata, lipsita de fond, ca iubirea este confundata cu atractia carnala si ca , cuvintele magice "te iubesc" se spun cu prea mare usurinta...nu stiu..mi-e greu sa-mi imaginez ca un om poate sa traiasca fara sa iubeasca, mi se pare imposibil sa poti descrie in cuvinte ce este iubirea, cuvintele nu sunt de ajuns...dar sa vorbesti de niste simptome ale iubirii, asa cum o facea respectivul autor....oare exista cineva pe lumea asta care sa se aseze in fata laptopului si sa dea un search pe google ca sa descopere daca prezinta simptome ale iubirii???come on.....nu trebuie sa-ti spuna nimeni ca iubesti...si, mai presus de sentimentele celuilalt pentru tine, sunt sentimentele tale proprii fata de persoana de langa tine. E foarte important sa fii iubit, la randul tau, de catre persoana pentru care ai fluturi in stomac dar daca se intampla sa nu fie un sentiment reciproc, iubirea insasi care  s-a sadit in tine e un castig pentru tine, si trebuie s-o lasi sa creasca si sa infloreasca.

Am iubit..am iubit profund, cu toata fiinta mea si am stiut din prima clipa ca este acea iubire...in numele iubirii am crezut ca pot schimba un om, ca pot sa-i schimb prioritatile, modul de gandire, perpectiva asupra lucrurillor..nu mi-am propus asta de la inceput...la inceput a existat iubirea, pasiunea, au existat certurile copilaresti urmate de impacari pasionale, juramintele si promisiunile....mda.....promisiunile au mare legatura cu compromisurile...promit sa nu mai tip, promit sa nu mai fiu atat de cicalitoare, promit sa nu mai conduc cu viteza, promit sa nu mai vorbesc la telefon atat de mult cand sunt cu tine, promit sa nu ........oare, atunci cand incepem o relatie, desi constientizam si defectele celuilalt, iubirea ne face sa credem ca putem sa schimbam omul sau ne orbeste ajungand sa ne convinga ca putem sa acceptam defectele celuilalt?

Oare in ce moment al relatiei hotaram pe care dintre cele doua organe care ne controleaza viata le ascultam..inima sau creierul??....oare , atunci cand devenim constienti de neputinta in fata defectelor celuilalt iubirea nu mai exista, de fapt? Sau vorbim doar de o etapa de aprofundare a unei relatii, in care te hotarasti brusc ca trebuie sa faci un pic de curatenie in viata celuilalt, in mintea lui, in prioritatile lui....brusc nu-ti mai place cum se imbraca, cum isi aranjeaza parul, cum mesteca, cum respira....

Iubirea este atunci cand il lasi sa plece...... pentru ca nu mai este fericit,  pentru ca-l vezi chinuit si trist si deprimat... pentru ca se uita in alta directie cand iti vorbeste si pentru ca se minte pe el insusi....deschizi fereastra inimii tale si-i faci loc, il lasi sa zboare....in iubire nu-si au loc orgoliile...nu mai conteaza lacrimile tale, noptile albe, gandul ca e cu altcineva.....important e sa-l vezi pe el fericit....stii ca alegerea-ti apartine si ca trebuie sa te impaci cu ea... stii ca nefericirea lui este si nefericirea ta, ca mai presus de tot, in iubire nu ar trebui sa existe minciuni, tradari, vreo urma de violenta si ca nu e loc de compromisuri...stii ca, cedand, ajungi sa nu te mai iubesti pe tine insuti si te pierzi transormandu-te in cineva sau ceva ce nu-ti place, realizezi ca nu te mai simti bine in pielea ta, ca persoana pe care o privesti in oglinda nu are legatura cu tine....si ajungi sa realizezi ca decizia de a-l lasa sa plece inseamna , de fapt, eliberarea sufletului tau....ideea e sa te regasesti, sa faci pace cu tine, sa accepti partea ta intunecata si sa  nu-ti pierzi speranta...iubirea exista sub alte forme si lumea este atat de frumoasa,trebuie doar sa stii in ce parte sa privesti.....

Copiii cred in basme cu zane pentru ca sufletul lor este un izvor nesecat de sentimente frumoase, imaginatia lor nu are bariere si dragostea lor fata de Lume este in cea mai pura si concentrata forma.... asa ar trebui sa fie si iubirea dintre noi, ca adulti....fara limite impuse , izvor de optimism, de sanatate si fericire... am invatat de la copiii mei sa ma iubesc din nou si sa ma regasesc....

Nu-ti spun adio...ci ramai cu bine, iubire care ai plecat...nu te uita in urma ta, nu vreau sa te intorci....timpul nostru s-a scurs, lasa-mi doar amintirile frumoase si speranta.....un sfarsit inseamna un nou inceput si un nou inceput inseamna speranta....

 

joi, 3 aprilie 2014

Scrisoare catre copiii mei...


Mi-amintesc, copil fiind, ca eram des intrebata ce-mi doresc sa devin, ce meserie sa am , cand ma fac mare......nu pot sa uit fermitatea din glasul meu, siguranta cu care spuneam ca-mi doresc sa ma marit:))....dintotdeauna mi-am dorit familie, copii multi, casa cu gradina....probabil si pentru ca am crescut intr-o familie numeroasa, cu 2 surori si un frate, ca acest cult al familiei mi-a fost cultivat, ca si cultul traditiilor romanesti, in casa noastra Craciunul si Pastele fiind cele mai asteptate evenimente din viata noastra, cand ne asezam toti la masa, mai buni, mai luminosi, mai plini de speranta...am bifat multe in 36 de ani impliniti, inclusiv fiorul dragostei nebune, la prima vedere...l-am vazut, mi-a placut si, cel mai important, imi placea ce vedeam cand ma priveam prin ochii lui....era si varsta, ceasul nostru interior ne suna rasunator, il auzeam pe al lui, de cate ore ma tinea in brate...si el, pe al meu....la un an de relatie am ramas insarcinata cu tine..Sarkis...off...atatea amintiri frumoase ma asalteaza, ca o avalansa...mi-amintesc ca in ziua in care doctorul ne-a confirmat ca sunt insarcinata, eu si tatal tau nu am dormit toata noaptea, plini de emotie, cu o nerabdare care ne durea, tematori...la gandul ca poate nu ne vom descurca cu un ghemotoc care avea sa vina in vietile noastre... zorii zilei ne-au gasit imbratisati, cu gandul la tine si la prenumele pe care ne doream sa ti-l daruim, sa fie special, asa ca tine...Sarkis a fost primul care ne-a venit in minte. A fost ideea tatalui tau, eu am adaugat si Andrei...Sarkis Andrei Kehaiyan...au trecut foarte greu cele 9 luni de sarcina...nu aveam rabdare, imi doream sa devina evidenta burta cat mai repede, imi doream sa urlu pe strada sa afle toata lumea. Zambeam incontinuu, chiar daca, aparent, fara motiv....cu greu, a venit si ziua de 20 noiembrie 2006...pe tine te-am nascut seara, la 19,10, la spitalul Caritas...cezariana, complicatii...dar sunt atat de sterse acele amintiri in care aveam febra mare si doctorii nu stiau ce sa-mi faca, saptamanile de chin in care am umblat prin spitale.....mi-amintesc in schimb, momentele magice cand te vedeam in bratele tatalui tau, care venea seara, obosit, daramat , nerabdator sa te stranga in brate si sa te sarute... se lipea de noi si nu-si dorea sa mai plece....el nu stie, nu i-am spus niciodata cat curaj mi-a insuflat atunci...nu aveam curaj sa te tin in brate dar el...o facea atat de natural, ca un tata experimentat si iubitor...ai fost, dragul meu Sarkis, cea mai frumoasa poveste de dragoste a mea.....te-ai nascut din multa dragoste si pasiune si toate noptile nedormite, noptile in care erai bolnavior si te tineam, pe rand, in brate, neputinciosi...raman tot o amintire frumoasa..eram un intreg frumos!
           Ianis...frumosul meu cu ochii negri...de existenta ta am aflat dupa un eveniment tare fericit ...cununia religioasa...mi-amintesc ca mi-era foarte rau in ziua de 15 septembrie, o zi cu mult soare , cer senin si multa emotie....a doua zi am aflat si motivul...tu erai deja pe drum....cum a aflat de fericitul eveniment, tatal tau mi-a spus ca intotdeaua si-a dorit 2 copii, 2 baieti si ca se bucura enorm ca vor fi apropiati ca varsta....dragul meu sufletel, de bucuria de a te simti crescand in mine nu prea am apucat, fiind foarte ocupati sa alergam dupa fratiorul tau mai mare care ne-a solicitat asa cum un pasionat de muzica isi solicita si utilizeaza la maximum instrumentul preferat....ai venit pe lume intr-o zi frumoasa, de primavara...mi-amintesc ca stateam cu geamul deschis la camera mea din spitalul Cantacuzino, prin care patrundea, o data cu razele soarelui, parfumul proaspat al pomilor infloriti....durerea pe care am simtit-o si care m-a marcat pe viata, a doua zi, cand am fost anuntata ca ai tahipnee respiratorie...nu o pot descrie in cuvinte...sentimentul culpabilitatii era mai puternic decat orice cuvant increzator al neonatologului....dar Dzeu mi-a aratat din nou cat ma iubeste si ca asculta rugaciunile noastre...trebuie doar sa avem incredere si sa nu ne pierdem nicodata speranta...te-ai facut bine si am ajuns acasa....pana in ziua in care ai facut 1 an, te-am inspectat, te-am cercetat, te-am sufocat cu atentia, grija, dragostea mea....pe cat de agitat si tumultos era fratele tau, pe atat de linistit si cuminte erai tu....rad, in acest moment, cand mi-amintesc ca, atunci cand nu ma vedea nimeni, tranteam o usa cu putere, sa-ti testez auzul, iti treceam prin fata ochilor, diverse obiecte, jucarii multicolore, ca sa-ti testez vazul....ma scalambaiam in fata ta, sa ma asigur ca prinzi gluma:))....simteam nevoia sa te protejez mai mult....de mic ai fost mai firav, mai sensibil....daca fratele tau mai mare, isi manifesta orice suparare, preferinta cu usurinta, tu ma priveai, doar, cu ochii tai mari patrunzatori si , parca, imi cereai din priviri sa-ti fiu aproape, sa te inteleg....ca si acum, dragul meu sufletel...tu nu spui nimic, nu spui cat si cand te doare, tu te incarci cu toata durerea si supararile noastre si le tii in tine, in speranta ca vor disparea din viata noastra.....dragostea cu care ma imbratisezi tu in fiecare noapte, cand te lipesti de mine , energia pe care mi-o transmiti, emotia ta, sensibilitatea ta, ma fac sa ma simt atat de neputincioasa.....daca la Sarkis prenumele i-a fost destinat inca din prima zi...cu tine a fost exact opusul...era ziua in care noi trebuia sa plecam acasa iar eu si tatal tau stateam in curtea spitalului si ne priveam intrebatori, unul pe altul....Ianis a fost alegerea tatalui tau, Sebastian, alegerea mea....pana la 6 luni, ai fost Sofia Ioana:))....Doamne, cat de mult am plans cand m-a anuntat doctorul Pop ca esti baiat, totusi.....l-am sunat pe tatal tau care, initial, fusese un pic dezamagit de perspectiva de a avea o fetita, in speranta ca macar lui sa-i fac o bucurie...dar, stupoare, nu prea parea nici el foarte fericit:))...totul pana in ziua in care te-am privit...doamne, cat de frumos erai, de linistit, un inger nepatat, cu gene lungi si par buclat...iti vedeam aura deasupra capului..atunci i-am multumit Domnului ca mi te-a trimis si ca esti baiat...nu am mai avut vreun regret niciodata si gandul ca tu ai fost o fetita mi se pare acum din alt film....pentru altcineva, nu pentru noi, parintii tai....
      Robin...Rubin-ul meu....pentru a te aduce pe tine din lume, am muntat muntii din loc, am dus al 3-lea Razboi Mondial, m-am luptat cu natura, cu demonii....stiu exact momentul in care te-am conceput, am stiut de la inceput ca vei fi cel de-al treilea muschetar al meu....tu ai fost un supravietuitor si toata lupta mea cu tot si toti din jurul meu, te-a intarit si te-a transformat in cel mai puternic si curajos luptator al meu...ma uit la tine cum te joci acum , prin jurul meu, felul cum ma rogi sa-ti fac poza, cum iti imbratisezi, dragastos, fratii care te adora , veselia ta molipsitoare..si stiu ca nu am gresit!! tu ne-ai dat lumea peste cap, dragul meu iar tot ce a venit pe urma, nu a avut legatura cu tine si nu as vrea vreodata sa-ti asumi vreo vina...pt 9 luni de zile, tu ai fost doar al meu, confidentul si sprijinul meu nr 1.....te iubesc, va iubesc si oriunde as fi , as vrea sa stiti ca sunteti motivul existentei mele, cel mai frumos vis indeplinit, motivul pentru care ma trezesc dimineata si cea mai frumoasa speranta!! si de n-as mai fi, as vrea sa stiti ca legatura dintre noi nu va putea fi rupta de un corp fara suflare, de o zi innorata, de un cutremur, de un razboi sau seceta..voi sunteti niste supravietuitori si stiu ca pe voi nimeni si nimic nu o sa va desparta! la randul vostru, va veti lupta cu vitregiile vietii si veti razbate, veti fi invincibili iar dragostea mea fara de sfarsit va va alimenta gandurile bune, actiunile constructive, pasii vietii.....eu nu am alte averi in afara de voi si mi-as dori sa stiti ca nu exista avere mai de pret ca dragostea....VA IUBESC SI DE NU V-AS MAI PUTEA SPUNE ASTA ZILNIC, VOI STITI....si mai stiti ca nu trebuie sa fiu langa voi ca sa ma simtiti.....sunt mandra de voi si stiu ca veti face alegeri bune in viata, ca veti avea drumul presarat cu multe necunoscute pe care voi, cu inteligenta voastra iscusita, le vezi rezolva, ca toate puzzle-urile pe care le-ati descifrat in copilaria voastra....atat timp cat va veti avea unul pe altul, nimic nu va va putea dobori...si nimeni...