Din jurnalul unei dependente

Ma aflu in ziua a 4-a de abstinenta…Aseara am avut prima “tentatie”, cand am iesit in club, alaturi de prieteni fumatori dar si nefumatori. Gandul ca ma voi trezi dimineata foarte mandra de mine si ca voi putea sa ma privesc in oglinda, mi-a dat taria sa resist! Nu resimt consecinte negative,dimpotriva. Am mai multa energie, debordez de optimism si singura pofta pe care o am este cea de viata nicidecum de ceva dulce sau mancare in plusJ)

 

LE DECLAR RAZBOI!!

M-am apucat de fumat in al doilea an de facultate cand am cunoscut un tip care fuma…I-am cerut, la un moment dat, o tigara, am tras un fum, m-am inecat, mi-a venit sa vars si am aruncat tigara. Dupa cateva zile, am mai incercat odata, alaturi de un pahar cu vin, a intrat mai usor.La inceput, nu m-a refuzat din politete, sperand sa nu-mi placa efectul si sa aleg sa NU continui. Cred ca la un moment dat a constientizat ca ma indrept spre dependenta si a refuzat sa –mi mai dea nicotina. Mi-amintesc un episod foarte urat, in care eu l-am acuzat ca e zgarcit iar el, ca sa-mi demonstreze ca motivele refuzului lui aveau legatura cu sentimentele pe care le avea fata de mine , intentiile sale fiind dintre cele mai bune, a luat pachetul de tigari, l-a strans in pumn si l-a aruncat la cos…Era prea tarziu pentru mine, stiam ca o sa ajung acasa si o sa cer colegei de camera care fuma. La facultate, ma alutaram in pauze colegilor de laborator care impartaseau aceeasi slabiciune…pana am ajuns sa-mi cumpar primul pachet… M-am lasat dupa cativa ani, cand tocmai, eram intr-o perioada de debusolare totala, duceam o viata haotica iar tutunul ma ducea direct la urgente, cel putin odata pe saptamana. M-a marcat pe viata un episod petrecut la spitatul Floreasca, la care am ajuns dupa un lesin, cauzat de nemancat si consum de tutun in exces…Un dr m-a intrebat ce droguri am consumat….F***…..ala a fost un moment de umilinta maxima pentru mine…aratam ca un drogat…eram o drogata dar nu de cocaina, heroina sau ce naiba credeau ei, ci de nicotina. Dependenta e la fel de nociva, fie care e vba de alcool, tutun sau droguri….M-am simtit jignita iar daca este vreun cuvant care ma caracterizeaza f bine acela este ORGOLIUL…am citit candva, un articol frumos despre orgoliu, care era descris drept “ un defect plin de calitati”…

Din momentul ala am pus punct…nu mi-au trebuit zile, alte motivatii, cum ar fi sanatatea mea subreda, viitorul meu incert, efectele sale asupra fiecarui organ din corpul meu firav….Desi locuiam cu doua tipe fumatoare, nu mi-a fost greu sa spun STOP. Nici nu m-am ingrasat dupa, nici nu am devenit mai irascibila, nici  nu tremuram...Orgoliul meu era bine hranit si asta-mi era suficientJ)..

 

Au urmat cele 3 sarcini, cand nici nu mi-a mai trecut prin cap sa ma reapuc de fumat…

.Pana anul trecut, cand orgoliul meu a fost alfel lovit iar nevoia de ma autopedepsi a condus la reluarea acestui obicei nociv….In aproximativ o luna am slabit 7 kg, si nici pana la acest moment nu le-am recuperat, mi s-au agravat problemele la ochi…..am glaucom secundar la ochiul drept si cataracta, nu mai zic ca-s operata la ambii ochi de desprindere de retina. Ma trezesc dimineata cu mana dreapta amortita, pielea mi-a imbatranit brusc, mirosul de tutun mi s-a impregnat puternic in piele, mai ales in maini, dimineata ma doare stomacul ingrozitor, am un gust neplacut in gura si parul mi-e mereu imbacsit… Am incercat de cateva ori sa ma las in anul asta dar mereu am recidivat. Nu m-au impresionat nici macar ingrijorarile fiilor mei mai mari care au venit acasa si mi-au povestit cum au invatat la scoala ca tutunul ucide si ca ei nu vor ca eu sa mor…..nici lacrimile din ochii lor, cand imi spuneau toate astea, nici momentul in care copilasii mei de 7 si 6 ani mi-au ascuns tigarile ca sa nu mai fumez sau mi le-au aruncat pe geamul de la masina….Le-am promis de cateva ori ca ma las si mereu i-am dezamagit….”mama, ai promis ca nu mai fumezi..”…Nimic , nimic si iar nimic… La un moment dat, pana si ei au renuntat..preferand sa ma ignore.

Am inceput sa caut motivatii si motivatii….Cum spunea si Mark Twain….” Sa te lasi de fumat e usor, am facut-o pana acum de sute de ori”.. Mi se intampla des sa aud de la prieteni ,explicatii de gen, suma viciilor unui om e aceeasi, , ca poti sa mori stand in pat, dormind sau mergand pe strada……Ei vorbesc de intamplari asupra carora nu au control, eu vorbesc de alegeri pe care le facem noi insine,abuzand de cel mai frumos dar oferit de Dzeu, liberul arbitru…..

Va mai povestesc un episod tulburator din viata mea, cand Sarkis m-a intrebat de ce Dzeu ii face pe unii oameni rai… …..i-am raspuns ca toti oamenii se nasc buni si ca Dzeu ne iubeste pe toti f mult si ca ne-a oferit cel mai de pret cadou:Liberul arbitru, puterea de a alege…explicandu-I ca oamenii rai aleg ei insisi sa fie rai, ca au avut puterea de a alege si au ales gresit….In acel moment, copilul meu m-a intrebat de ce eu am ales sa fiu rea….nu am inteles, in primul moment…. Dar el mi-a explicat ca un om mare…”mami, de ce ai ales sa fii rea cu tine, sa fumezi si sa-ti faci singura rau…ce ai cu tine???”…Nu mi-amintesc alt moment mai traumatizant pt mine, in relatia cu copiii mei….I-am indrugat o explicatie, o scuza ieftina..evident…

De cate ori eram intrebata daca fumez, raspundeam repede ca am fost, ca m-am lasat iar acum fumez  ocazional, doar pentru ca nu-mi mai cumparam tigari si cerseam de la absolut toata lumea din jurul meu…ca si cantitate, tot acolo ajungeam, la un pachet de tigari pe zi dar “ma pacaleam” cu falsa idee ca un fumator isi achizitioneaza direct drogul si ca fumatul unei tigari, 2, 3, atunci cand ma intalnesc cu prietenii, nu inseamna ca as fi dependenta…

            M-am trezit intr-o dimineata si in timp ce-mi spalam dintii ingalbeniti, imi priveam cearcanele negre de sub ochi iar mana dreapta am indepartat-o de nas pt ca nu suportam mirosul….M-am spalat de cateva ori pe maini dar mirosul nu se ducea, m-am dat cu crema si parca mirosul specific de tutun se accentua…

Pe buze aveam un singur cuvant: RAZBOI!!!!!M-am hotarat sa declar razboi tutunului si mi-as dori sa am alaturi de mine cat mai multi prieteni. Nu o sa va evit, asa cum nu o sa evit sa merg in locuri publice, pt ca nu o sa fug de lupta. Dragilor,recunosc ca plec la razboi inarmata cu dragostea egoista pe care mi-o port, corpului meu misto, pielii mele catifelate si dintilor mei proaspat albitiJ)Vreau sa arat la 40 cum nu am aratat la 30 iar la 50 sa-mi spuna esteticianul ca nu am nevoie de un lifting facial ci doar de un tratament cosmetic:D…Ehhh, mai e mult pana acolo, dar important este ca vreau sa ajung si la acel moment, sa ma simt bine in corpul meu, sa aman imbatranirea de care mi-e fffoarte frica, si sa previn bolile care sunt provocate de aceasta otrava, atat cat tine de mine. E adevarat, pot sa fac cancer si fara sa fumez, pot sa mor si fara sa fumez, voi imbatrani si de n-as fi fumat sau chiar daca ma las de fumat. Dar ALEG SA NU FIU O SINUCIGASA,SA FAC ALEGERI SANATOASE, SA FIU UN EXEMPLU BUN PENTRU COPIII MEI,SA MA SIMT BINE IN PIELEA MEA, SA MA DESROBESC DE SUB PUTEREA MORTALA A ACESTEI DEPENDENTE. ALEG INDEPENDENTA SI NU DEPENDENTA.

                        Fiecare din noi raspunde la propriile motivatii iar experienta mea cu tutunul poate sa va impresioneze sau nu….Intr-un astfel de razboi, nu exista varianta unei amanari, fiecare tigara va bifeaza cu x inca o zi din calendarul vietii voastre, va duce mai aproape de inevitabil. Daca experienta mea nu v-a impresionat suficient incat sa spuneti STOP ACUM….nu maine, nu poimaine, nu dupa party-ull de Halloween, nu dupa sarbatorile de iarna, nu dupa sarbatorile de paste, nu dupa concediu, cititi mai jos niste statistici ,informatii pe care le-am luat dupa diverse siteuri de specialitate…..

 

Tutunul scurteaza viata unul barbat cu 13,2 ani iar in cazul femeilor cu 14,5 ani. Fumatorii au cu10 ori au mai multe şanse să se îmbolnăvească de ulcer gastric, de 11 ori au mai multe şanse să sufere de tulburări ale funcţiei sexuale, de 12 ori – de infarct miocardic, de 13 ori - de angină pectorală şi de 30 de ori cancer pulmonar. Nicotina blochează acţiunea vitaminelor C şi E,avand  drept consecinţă slabirea sistemul imunitar ,fiind astfel mult mai predispusi la orice fel de boala si raceala???Tigara are in jur de  400 de componente, multe dintre ele fiind mortale pentru oameni, cum ar fi: gudronul, monoxidul de carbon, amoniacul, dimetilnitrozaminul, formaldehidă, cianura de hidrogen, acroleină etc.

 

Atunci cand inhalati un fum , nicotina este transportata direct in plamanii vostri. Acolo este imediat absorbita de catre sistemul circulator si transportata impreuna cu monoxidul de carbon si alte toxine, in fiecare parte a corpului nostru. De fapt, nicotina inhalata prin tigari, ajunge la creier mai repede decat drogurile injectate intravenous….

NU EXISTA ORGAN DIN CORPUL NOSTRU CARE SA NU FIE AFECTAT. Si daca nu aveti copii dar vreti, ganditi-va ca slab sansele de a avea copii cu 30%, iar daca aveti copii si vreti sa-I vedeti mari , la casele lor, cu familiile lor, daca vreti sa va cunoasca nepotii, ganditi-va ca va scurtati singuri sansele…..Opriti-va pentru ca puteti si sta in puterea voastra de a face aceasta alegere. OPRITI-VA PENTRU CA FACETI PARTE DINTRE CEI CARE POT SI NU DINTRE CEI CARE NU POT.  

 

LANSEZ PUBLIC O PROVOCARE CATRE PRIETENII MEI FUMATORI, Alecksandrina, Dragos, Anca, Carmen, Bianca, Georgiana, Cristina, Oana, Marian, Maria,Andra,Luminita, Ioana…VA PROVOC!!!!!!! CINE ARE CURAJUL DE A RASPUNDE PROVOCARII MELE???LA RANDUL VOSTRU, VA ROG SA TRANSMITETI PROVOCAREA MAI DEPARTE, CUNOSCUTILOR DRAGI CARORA VRETI SA LE FACETI UN BINEJ

VREM SI VOM CASTIGA PENTRU CA PUTEM, NU?????

 

Eu fac bine, voi?

Astazi, in drum spre casa, dupa ce mi-am lasat odorii la scoala, m-a lovit o pofta nebuna sa ajung cat mai repede acasa, sa-mi fac o cafeluta, sa dau drumul la caldura , sa pornesc tv-ul pe un canal cu muzica si sa deschid blogul…..multa vreme nu am suportat sa mai vad nici macar poza de profil de pe blog, daramite sa recitesc ceva din ce am scris. Mi-era un pic” nu stiu cum”…

Nu mi-a placut niciodata toamna...natura desi, obosita fiind, merita un somn adanc, mie mereu mi-a dat impresia de sfarsit. Nu ma omor nici dupa iarna, de s-ar putea sa avem zapada, sa se distreze muschetarii mei si sa putem schia, dar , in acelasi timp, sa fie si cel putin 16-17 grade C, ce bine ar fiJ)...Imi place primavara, m-as muta in tara Ei, cu casa, masa,copii,catelusa, papagali, broastele testoase si una bucata  peste Beta din dotare. Basca, mi-as lua si prietenii mei dragiJ....De obicei , la primele semne clare de toamna, intru intr-o depresie ca aceea pe care o are orice om in prima zi de lucru dupa ce s-a intors din vacantaJ) ..

Curios, toamna asta, depresia intarzie sa apara. Ma uit cu veselie prin geamul ferestrei  la curtea mea minunata.... Ploua mocaneste, pomii din curtea mea desi cu frunza inca verde, par garboviti. Pe ici colo, o Parthenocissus quinquefolia roscovana se incapataneaza sa–mi reaminteasca ca e toamna si nu primavara...Curtea este impodobita de toamna, cu frunze multicolore care-mi imbraca atat de frumos pavelele, tufanelele sunt inflorite si cativa trandafiri mai ambitiosi se incapataneaza sa ramana infloriti.Ce peisaj frumos!!!!!JJJJJ

La mine, anul incepea, de obicei, primavara. Atunci imi propuneam taskuri, mi le organizam, parca mai bine si-mi eficientizam timpul optim. Primavara obisnuiam sa am cel mai bun randament ca manager al propriului meu timp.

Calendaristic, astazi traiesc o zi de toamna dar  energia mea pare „nelimitata”, vointa nu mai este doar o resursa „limitata” , fiecare sarcina pe care mi-o propun mi se rezolva in mod automat , instinctiv. Fiecare moment al zilei mele este o sursa de energie, un strop de optimism si de curaj. E zilnic primavara si nici nu mi-a fost atat de greu...

Anul ce a trecut, desi parea, initial, cel mai greu din viata mea, s-a dovedit a fi cel mai productiv. Mi-a adus niste prieteni noi, grozavi!!!!!!!!!!!!! Mi-a adus un tonus de invidiat.Aproape in fiecare zi, intre 10-12 ma gasiti la sala, dand din maini si din picioare, pe ritmul muzicii, alaturi de alte mamici dementiale. In weekend, am intalnire cu minunata me Elena, o frizianca ambitioasa si temperamentala ca mine, cu care strabat padurile Potigrafului, lasand in urma orice gand cenusiu. Confidenta mea, antrenoarea mea personala, Dna Bici, ma ajuta sa urc orice deal mai anevoios al destinului meu, imi schimba „foitzele” cand dealul e prea „inclinat” si trece cu usurinta de la „pinionul 9” la „pinionul 1” cand simte ca am obositJ. Anul asta am revazut, cu drag, actori dragi, piese de teatru la care tanjeam de mult prea mult timp, am fost la mai multe concerte live decat am fost in ultimii 10 ani, mi-a revenit pofta de citit si urmaresc, din nou, cu placere, filme siropoase. Si acum plang dar ...din alte motive...Ma bucur de linistea caminului meu, ma amuza copios fiecare nazdravanie a spiridusilor mei...Ma bucur de viata mea, de fiecare clipa sfanta pe care mi-o ofera Dzeu, destinul meu este cartea al carei autor sunt eu insami. Echilibrul fiintei mele danseaza experimentat si indraznet pe ritmul muzicii care suna armonios in fundalul scenei piesei mele de teatru, cu mine singurul actor specialist in improvizatie.

Singurele „stimulente” cu care ma tratez, sunt endorfinele pe care mi se serveste gratis pituitara meaJ), un strop de adrenalina, care, in doze moderate, nu strica nimanui si care-mi da curajul sa lupt si sa gust noi provocari. Ca o concluzie, a ajuns sa-mi placa si chimiaJ)..corpului meu, ce-i drept, bine coordonata de la butoane de catre masina pe care incerc s-o tin sanatoasa, Creierul.

Nimic nu e ,totusi, intamplator... important e ca pe fiecare incercare a vietii, am ajuns sa o vad ca pe o experienta, sa ma bucur de fiecare provocare care e dornica sa dea piept cu mine, sa o sorb ca pe un medicament pentru imunitate neplacut la gust.

 

Nu as schimba foarte multe la viata mea de acum, as da pe repede inainte uneori, nerabdatoare fiind sa descopar noi aventuri, sa cunosc oameni noi, frumosi, destepti si curati, de la care sa mai invat cate ceva,cu posibilitatea de a apasa pe butonul pauza, sa-mi trag sufletul si sa ma bucur de momentele in care fimiu cel mare isi plimba degetele micute prin parul meu sau cand bijuteria mea Rubin, ma alinta dragastos, dimineata, strigand din varful scarilor, dupa „catifeaua” lui...asa ma striga el:D..sau cand Ianis al meu, zis Sufletel, mi se asaza-n brate si nu zice nimic.....rar spune cate ceva dar noi nu avem nevoie de cuvinte....

 Am atatea de facut azi, va las in speranta ca aveti mai multa pofta de viata, ca va faceti timp sa aruncati ochii pe fereastra ca sa vedeti Soarele, dincolo de nori, ca gasiti sute de motive pentru care sa zambiti zilnic, sa va bucurati de AZI si sa nu asteptati MAINE sa faceti ce va doriti sa se intample ACUM.

Eu merg sa-mi fac bagajul, astazi zbor spre Satu Mare sa revad prieteni dragi, sa ne bucuram impreuna de un eveniment fericitJ Love You all!!!!!

Despre divort, curve si viata de dupa....

Despre divort, curve si viata de dupa....

Divortul este pentru toti cei care-l traiesc  un eveniment foarte dureros, epuizant, stresant....divort nu inseamna doar despartire. Iti afecteaza si celelalte laturi ale vietii...relatia cu prietenii este afectata, nu am inteles nicodata de ce, o data cu bunurile materiale, trebuie sa ne impartim si prietenii...unii iti raman alaturi din fidelitate, ca esti mai sensibil, ca ai gresit mai putin, ca te cunosc de o viata, ca sunt o fire empatica sau, pur si simplu, ca -ti sunt prieteni adevarati!!! De asemenea, foarte afectata este familia in care te-ai nascut... parinti, frati, verisoare, matusi si unchi....

Nu mai pomenesc de copii...si pe ei trebuie sa-i imparti, acesta fiind, din punctul meu de vedere, cel mai dureros lucru...tu iei weekendurile 2 si 4 ale lunii, eu restul. Tu iei Pastele, eu Craciunul....de zilele lor de nastere trebuie sa ne toleram reciproc...ce mai conteaza ce-si doresc ei,nu?..

Divortul presupune mai multe stadii , procese , o calatorie, daca vreti, a sufletului vostru. El trece, pe rand prin Infern, Purgatoriu si, daca esti norocos, Paradis....

Infern inseamna pierderea propriei identitati...asta o spun specialistii, va dau doar un citat din sute, mii..." In primul rand este resimtita o pierdere esentiala de identitate si de semnificatie. O parte din identitatea noastra este construita in relatia de cuplu. Stim cine suntem, ce suntem, cum suntem importanti si valorosi prin semnificatia pe care o avem in cuplu, prin rolurile sociale rezultate. Odata cu divortul, acestea se prabusesc."psihoterapeut Mihaela Oancea.. te prabusesti si ajungi sa te intrebi cine esti, cine naiba e strainul cu care ai convietuit, ai facut copii frumosi si destepti, cu care te-ai dus in fata lui Dzeu si care ti-a jurat credinta....

Infern mai inseamna furie, durere profunda, orgoliu ranit, deznadejde, neputinta, autoflagelare .(fumat, alcool, greva foamei, in cazuri extreme, droguri, relatii clandestine..), tradare, umilinta, culpabilitate,nesiguranta...pentru cei care  s-au nascut si crescut intr-o familie unita, este cu atat mai greu....

                Depresia vine la pachet  sau este un rezultat al trairilor enuntate mai sus....oamenii sufera in urma unui divort la fel de mult ca atunci cand le moare cineva drag....simt nevoia sa planga, sa-si planga de mila, sa-l invinuiasca pe Dzeu, pe partener, se izoleaza de cunoscuti, de cei dragi, poate si din dorinta de a nu-i incarca si pe ei cu amalgamul de sentimente negative care-i axfisiaza. Sau , pica in extrema cealalata, ii expaspereaza pe toti din jurul lui, ii solicita in convorbiri telefonice interminabile, se angreneaza in discutii cu femeia de la casierie, cu alti parinti, in sala de asteptare a scolii, cu antrenorul de fitness, cu necunoscuti si cunoscuti.....pare mult mai umilitor si injositor dar statisticile spun ca daca iti exteriorizezi sentimentele, ai capacitatea de a te descarca, ai sanse mult mai mari sa reduci timpul estimat recuperarii...

 Fie ca ai copii sau nu, trebuie sa gasesti in tine motivatia de a merge mai departe...copiii sunt cea mai buna motivatie dar si cel mai nefericit caz...ei resimt tot acest cocktail de trairi, la o intensitate mult mai mare...ei absorb durerea noastra, le invadeaza sufletele si le produce rani care nu se mai vindeca nicodata.. Potrivit statisticilor, copiii care provin din familii dezbinate prezinta un risc mult mai mare de a divorta ei insisi, iar riscul este cu atat mai mare daca persoana cu care se casatoresc provine , de asemenea, dintr-o familie destramata..acest risc creste cu 189 % ( Journal of Marriage and the Family).

Copiii sau alta motivatie iti dau puterea de a merge mai departe...atunci cand constientizezi treaba asta, esti deja in Purgatoriu..perioada in care ne curatam, cum putem, ranile, ne gandim la niste schimbari care ne-ar putea ridica moralul...in cazul nostru, al femeilor, e simpla etapa asta...dam o fuga la salonul de infrumusetare preferat, ne schimbam culoarea la par si unghii, ne facem si un tratament facial, un masaj de relaxare si parca ne privim altfel in oglinda...daca dispunem de "material", dam o raita si prin magazine, ne facem un "upgrade"JJ))JJJde ce nu? Urmeaza si etapa in care trebuie sa-ti cureti sufletul dar nu o poti face decat privindu-l bine in oglinda, asumandu-ti partea de vina...nu cred doar in vina unuia dintre parteneri, fie ca e vorba de adulter, alcoolism, violenta  etc...vrei, nu vrei, asisti, fara detasare, la reluarea filmului casatoriei tale, ocazie cu care mai iei un cocktail de trairi contradictorii, zambesti si plangi in acelasi timp, te incearca sentimente de speranta dar si neputinta, revezi prima zi in care v-ati cunoscut, si acum, retrospectiv privind, iti dai seama ca natura ti-a dat de inteles ca a fost o zi speciala...in cazul meu, atat eu cat si fostul meu  sot am calcat intr-un kktJ)JJJJJJJJ....ziua la care ai visat toata viata, in care ai imbracat rochia alba de mireasa, nasterea copilului/copiilor tai, ziua in care ti-a spus prima data ca te iubeste...dar si ziua in care te-a inselat, a dat prima data in tine, te-a jignit, te-a umilit....incet, incet, realizezi ca nu-ti era prea bine....ca traiai intr-o relatie toxica, ca finalul era de asteptat doar ca erai prea ocupata cu crescutul si educarea copiilor, prea preocupata cu rutina, treburile cotidiene, problemele cauzate de lipsa banilor, stresul acumulat in urma noptilor nedormite, in care-ti vegheai puiutzii, plus problemele aduse de celalalt , de la serviciu, acasa......recuperarea este un proces anevoios, statisticile arata ca acesta poate dura intre 1-3 ani...daca esti norocos, zic eu....

Ce faci cand esti femeie, te apropii cu repeziciune de 40 ani, ai copii si esti divortata... La ce ar trebui sa te astepti? Mai ai dreptul sa speri??...pana sa ajung sa traiesc acest moment, nu am realizat cata amploare are acest fenomen printre noi..cate femei singure, abandonate, cu copii erau in jurul meu. Nu am fost niciodata atenta, nu m-a interesat sa le observ tristetea din privire, lacrimile uscate pe obraji...observam, probabil, neglijenta cu care se prezentau, parul nearanjat , manichiura nefacuta.....in schimb, multumesc lui Dzeu, eu am avut noroc sa fiu reperata de catre ele, mi-au oferit suportul lor neconditionat, mi-au impartasit experientele lor dureroase, m-au incurajat si mi-au fost stalp...Iti multumesc, G pentru asta...te ajuta enorm sa simti ca nu esti singura in "shit-ul"asta, ati fi surprinsi sa aflati cat de asemanatoare sunt toate divorturile....in 90% din cazuri el este cel care pune punct, declanseaza avalansa...si, in 99 % gasesc cea mai frivola forma de a evada, de a fugi...inseland..aruncandu-se in bratele unei CURVE( iertati-ma, nu vreau, nu-mi doresc sa folosesc alt termen, mi se pare cel mai descriptiv)...care nu se gandeste o secunda de ce omul ala a lasat acasa o femeie cu copii, care se crede foarte importanta cand el ajunge sa-i faca confidente si se descarca, chiar plange, povestind cu dramatism cat de neinteles era el, cat de nefericit, cat de frustrat, cat de NF( mai citesc si copii)....toti spun ca nu au plecat de bine, ca  toate nevestele sunt cauza, ca nu mai suportau etc...in general, in jurul varstei de 40 aniJ)JJJJ..ele, cum spuneam, manate de o minte ingusta dar cu  o dexteritate, abilitate extraordinara de a deschide picioarele, cu un simt olfactiv foarte dezvoltat, asemeni animalelor de vanatoare, cu care miros slabiciunea barbatilor nostri dupa care-i invaluie in panza lor , ca niste vaduve negre, ii invartesc de cateva ori , injectandu-le otrava....nu au niciodata curiozitatea sa afle adevarul,  nu se sensibilizeaza la suferinta copiilor ramasi acasa, care plang in fiecare noapte dupa tatal lor, nu au principii, mergand cu usurinta in locuri in care, pana mai ieri, el mergea cu familia lui, isi lasa cu nesimtire secretiile pe lenjeria nevestei, nu au valori.....ele au instictul primar de supravieuire foarte dezvoltat, calca totul in picioare, deviza lor in viata fiind..."cel mai puternic supravietuieste"...nu va imaginati ca au citit vreodata sau au auzit de Charles Darwin, de a sa "Originea omului", in care a tratat atat de frumos evolutia umana si selectia sexualaJ)J)J)....nu.....ele au doar aceste "calitati" mai dezvoltate decat o femeie decenta si le folosesc ca pe niste unelte in demersul lor.....stiu, o sa-mi spuneti ca cea mai mare vina o are barbatul , ca el a plecat si el a ales sa te insele...dar cum ar fi fost daca aceaste "creaturi primitive" ar fi fost starpite, eutanasiate, nu credeti ca barbatzeii nostri as reconsidera situatia si poate ar ajunge mai repede la faza de maturizare, de asumare a propriilor culturi, obtinute in urma rasadurilor pe care ei insisi le-au plantat??? Dar.....fiind in postul Pastelui, sa nu dezvoltam prea mult acest subiect, sa lasam in seama Domnului platile restante, fiecare fiind responsabil de tot "ce a consumat" pe lumea asta...nimeni nu ramane cu factura neplatita, stati linistite, fetelor.....

Ok....esti inselata, parasita, ai aproape 40 de ani si copii ( care,multumim lui Dzeu, sunt minunati)......mai ai dreptul sa speri??? Ma sperie ce aud de la prietenele mele....una este convinsa ca nu mai avem nici o sansa sa gasim un barbat care sa ne iubeasca , sa ne ia de neveste si sa ne iubeasca copiii...tocmai, pentru ca avem copii....ea s-a resemnat, este in faza de vindecare, convinsa fiind ca sansa ei este un barbat in varsta, pe care sa-l ia la pachet cu batranetea lui , precoce in viata sa, asumandu-si rolul de infirmiera la un moment dat...alta, dupa aproape 2 ani, inca mai spera ca netrebnicul care a inselat-o de "n" ori si care acum se vinde, isi vinde trupul si sufletul, intr-o relatie cu o sexagenara, se va schimba si se va intoarce acasa...o alta prietena s-a refugiat in munca, renuntand , pe o perioada nedeterminata, la ideea de fericire de cuplu..... prietena mea cea mai buna, care a trecut printr-o durere mult mai crunta decat cea a unui divort,este singura care priveste cu optimism viitorul, mi-a dat puterea sa ma salvez de ura si mi-a oferit alta perspectiva asupra lucrurilor....iti multutmesc A, dragostea mea, esti minunata, oricum te-as intoarce, din orice unghi te-as privi... te-a incercat Dzeu dar, in final, sunt sigura ca vei iesi castigata din tot ce vei trai pe lumea asta...

 Dragele mele, a venit randul meu sa va spun o vorba buna....suntem minunate, suntem frumoase, suntem destepte....pe langa toate aceste calitati, mai avem una foarte rara in ziua de astazi, aceea ca suntem niste mame extraordinare...copiii nostri sunt dovada cea mai buna ca suntem pe drumul cel bun, ei sunt oglinda sufletului nostru...si ei sunt perfecti....faptul ca avem copii nu este un handicap.. doar pentru ca le-am purtat samanta in noi, am hranit-o si am cules-o si am ingrijit-o, meritam sa fim respectate de catre ei. Si de nu o vor face, dragele mele, noi ramanem la fel...cata vreme nu ne vom pierde identitatea, respectul de sine, lucrurile bune nu vor intarzia sa apara.... ne avem una pe alta si ne avem copiii...si-i avem pe cei dragi....nu trebuie sa renuntam la iubire, nu trebuie sa facem eforturi pentru a o gasi....iubirea te invaluie pe neasteptate, in cele mai neasteptate locuri, in cele mai neasteptate momente.... noi am incetat sa fim iubite in momentul in care am incetat sa ne iubim..... eu mai cred in iubire si simt ca am acumulat atata dragoste in mine, care se revarsa frumos spre copiii mei si care este ca un izvor nesecat de speranta....noi suntem, genetic, dependenti de iubire...ajunsi la maturitate, ne cautam jumatatea,cu care ne dorim sa fim compatibili....dar asta nu inseamna  neaparat ca trebuie sa ne asemanam....ne trebuie un om care sa ne completeze, sa aduca in relatie ceea ce ne lipseste noua..cu care impreuna formam un intreg, ne contopim unul cu altul....tocmai d-aia ne e atat de greu cand se produce ruptura....e ca si cand cineva ar rupe pielea de pe tine...cum sa nu fie greu?????? Dar noi, ca mame, avem o putere incredibila de regenerare si ne datoram, atat noua cat si copiilor nostri, sa mergem mai departe...cu sau fara ei.....daca noi ne vom regasi pe noi insine si ne vom privi cu aceiasi ochi cu care ei ne-au privit cand ne-au cunoscut..poate se vor trezi., privirea li se va limpezi si creierul li se va dezgheta.....daca nu.....a cui este pierderea? ...

Stiati ca un studiu realizat de psihologii de la Universitatea din York, SUA, pe un esantion de 30.000 persoane, barbati  din 30 de tari, a demonstrat ca in ultimele decenii s-au schimbat radical preferintele barbatilor, cel putin atunci cand vine vorba de alegerea unui partener de viata???Curvele nu vor fi luate niciodata de neveste....

Studiul a aratat ca barbatii secolului XXI sunt atrasi mai mult de inteligenta si aptitudinile femeilor, decat de aspectul lor fizic, ca in trecut.....noi suntem si frumoase si destepteJ)J)J)..si modesteJJJJJJJ):

 Stiati ca statisticile indica o scadere a  numarului femeilor in urmatorii 50 de ani , rata naturala a nasterilor fiind in medie de 80-82  femele la 100 de masculi????????se vor bate pe noi, dragelor.....dar destul cu statisticileJ)......

Sa nu incetam noi sa ne iubim si sa fim sanatoase, sa privim viata cu toate culorile ei si asta-i Paradisul.....el consta in fiecare secunda pe care o traiesti, alaturi de cei dragi..asa ca ai grija cum o traiesti...  to be continued, I promiseJ

Adio...dar ramai cu bine

ADIO....

Iubirea este, din punctul meu de vedere, ceva inaltator...oamenii nu se schimba dar atunci cand iubesc devin mai buni, mai darnici, mai frumosi....  corpul tau iti transmite semnale, simti o vibratie interioara , il simti pe Dzeu mai aproape, te simti mai curat sufleteste..e ca o impartasanie....Nu-ti propui sa faci numai lucruri bune dar descoperi ca toate-ti ies mult mai bine, chiar si treburile de la locul de munca sunt mai usor de rezolvat, ai mai multa rabdare cu cei din jur, te trezesti ca esti foarte darnic cu cersetorul de la semafor si nu mai simti nevoia sa te targuiesti cu femeia de la piata....nu mai conteaza daca afara ploua sau e vant, daca Rusia porneste al 3-lea Razboi Mondial sau ca gaura din stratul de Ozon de deasupra Polului Sud masoara de doua ori mai mult decat suprafata Europei....ti se pare ca toate au rezolvare si ca sfarsitul lumii e departe...atunci cand iubesti, te daruiesti cu totul..timpul se masoara altfel, in saruturi si imbratisari, in cuvinte dulci si gesturi tandre, in cadouri si surprize frumoase...am citit de curand un articol pe acest subiect iar scriitorul isi exprima ingrijorarea cu privire la faptul ca iubirea a devenit , in zilele noastre, o notiune des utilizata, lipsita de fond, ca iubirea este confundata cu atractia carnala si ca , cuvintele magice "te iubesc" se spun cu prea mare usurinta...nu stiu..mi-e greu sa-mi imaginez ca un om poate sa traiasca fara sa iubeasca, mi se pare imposibil sa poti descrie in cuvinte ce este iubirea, cuvintele nu sunt de ajuns...dar sa vorbesti de niste simptome ale iubirii, asa cum o facea respectivul autor....oare exista cineva pe lumea asta care sa se aseze in fata laptopului si sa dea un search pe google ca sa descopere daca prezinta simptome ale iubirii???come on.....nu trebuie sa-ti spuna nimeni ca iubesti...si, mai presus de sentimentele celuilalt pentru tine, sunt sentimentele tale proprii fata de persoana de langa tine. E foarte important sa fii iubit, la randul tau, de catre persoana pentru care ai fluturi in stomac dar daca se intampla sa nu fie un sentiment reciproc, iubirea insasi care  s-a sadit in tine e un castig pentru tine, si trebuie s-o lasi sa creasca si sa infloreasca.

Am iubit..am iubit profund, cu toata fiinta mea si am stiut din prima clipa ca este acea iubire...in numele iubirii am crezut ca pot schimba un om, ca pot sa-i schimb prioritatile, modul de gandire, perpectiva asupra lucrurillor..nu mi-am propus asta de la inceput...la inceput a existat iubirea, pasiunea, au existat certurile copilaresti urmate de impacari pasionale, juramintele si promisiunile....mda.....promisiunile au mare legatura cu compromisurile...promit sa nu mai tip, promit sa nu mai fiu atat de cicalitoare, promit sa nu mai conduc cu viteza, promit sa nu mai vorbesc la telefon atat de mult cand sunt cu tine, promit sa nu ........oare, atunci cand incepem o relatie, desi constientizam si defectele celuilalt, iubirea ne face sa credem ca putem sa schimbam omul sau ne orbeste ajungand sa ne convinga ca putem sa acceptam defectele celuilalt?

Oare in ce moment al relatiei hotaram pe care dintre cele doua organe care ne controleaza viata le ascultam..inima sau creierul??....oare , atunci cand devenim constienti de neputinta in fata defectelor celuilalt iubirea nu mai exista, de fapt? Sau vorbim doar de o etapa de aprofundare a unei relatii, in care te hotarasti brusc ca trebuie sa faci un pic de curatenie in viata celuilalt, in mintea lui, in prioritatile lui....brusc nu-ti mai place cum se imbraca, cum isi aranjeaza parul, cum mesteca, cum respira....

Iubirea este atunci cand il lasi sa plece...... pentru ca nu mai este fericit,  pentru ca-l vezi chinuit si trist si deprimat... pentru ca se uita in alta directie cand iti vorbeste si pentru ca se minte pe el insusi....deschizi fereastra inimii tale si-i faci loc, il lasi sa zboare....in iubire nu-si au loc orgoliile...nu mai conteaza lacrimile tale, noptile albe, gandul ca e cu altcineva.....important e sa-l vezi pe el fericit....stii ca alegerea-ti apartine si ca trebuie sa te impaci cu ea... stii ca nefericirea lui este si nefericirea ta, ca mai presus de tot, in iubire nu ar trebui sa existe minciuni, tradari, vreo urma de violenta si ca nu e loc de compromisuri...stii ca, cedand, ajungi sa nu te mai iubesti pe tine insuti si te pierzi transormandu-te in cineva sau ceva ce nu-ti place, realizezi ca nu te mai simti bine in pielea ta, ca persoana pe care o privesti in oglinda nu are legatura cu tine....si ajungi sa realizezi ca decizia de a-l lasa sa plece inseamna , de fapt, eliberarea sufletului tau....ideea e sa te regasesti, sa faci pace cu tine, sa accepti partea ta intunecata si sa  nu-ti pierzi speranta...iubirea exista sub alte forme si lumea este atat de frumoasa,trebuie doar sa stii in ce parte sa privesti.....

Copiii cred in basme cu zane pentru ca sufletul lor este un izvor nesecat de sentimente frumoase, imaginatia lor nu are bariere si dragostea lor fata de Lume este in cea mai pura si concentrata forma.... asa ar trebui sa fie si iubirea dintre noi, ca adulti....fara limite impuse , izvor de optimism, de sanatate si fericire... am invatat de la copiii mei sa ma iubesc din nou si sa ma regasesc....

Nu-ti spun adio...ci ramai cu bine, iubire care ai plecat...nu te uita in urma ta, nu vreau sa te intorci....timpul nostru s-a scurs, lasa-mi doar amintirile frumoase si speranta.....un sfarsit inseamna un nou inceput si un nou inceput inseamna speranta....

 

Scrisoare catre copiii mei...

Mi-amintesc, copil fiind, ca eram des intrebata ce-mi doresc sa devin, ce meserie sa am , cand ma fac mare......nu pot sa uit fermitatea din glasul meu, siguranta cu care spuneam ca-mi doresc sa ma marit:))....dintotdeauna mi-am dorit familie, copii multi, casa cu gradina....probabil si pentru ca am crescut intr-o familie numeroasa, cu 2 surori si un frate, ca acest cult al familiei mi-a fost cultivat, ca si cultul traditiilor romanesti, in casa noastra Craciunul si Pastele fiind cele mai asteptate evenimente din viata noastra, cand ne asezam toti la masa, mai buni, mai luminosi, mai plini de speranta...am bifat multe in 36 de ani impliniti, inclusiv fiorul dragostei nebune, la prima vedere...l-am vazut, mi-a placut si, cel mai important, imi placea ce vedeam cand ma priveam prin ochii lui....era si varsta, ceasul nostru interior ne suna rasunator, il auzeam pe al lui, de cate ore ma tinea in brate...si el, pe al meu....la un an de relatie am ramas insarcinata cu tine..Sarkis...off...atatea amintiri frumoase ma asalteaza, ca o avalansa...mi-amintesc ca in ziua in care doctorul ne-a confirmat ca sunt insarcinata, eu si tatal tau nu am dormit toata noaptea, plini de emotie, cu o nerabdare care ne durea, tematori...la gandul ca poate nu ne vom descurca cu un ghemotoc care avea sa vina in vietile noastre... zorii zilei ne-au gasit imbratisati, cu gandul la tine si la prenumele pe care ne doream sa ti-l daruim, sa fie special, asa ca tine...Sarkis a fost primul care ne-a venit in minte. A fost ideea tatalui tau, eu am adaugat si Andrei...Sarkis Andrei Kehaiyan...au trecut foarte greu cele 9 luni de sarcina...nu aveam rabdare, imi doream sa devina evidenta burta cat mai repede, imi doream sa urlu pe strada sa afle toata lumea. Zambeam incontinuu, chiar daca, aparent, fara motiv....cu greu, a venit si ziua de 20 noiembrie 2006...pe tine te-am nascut seara, la 19,10, la spitalul Caritas...cezariana, complicatii...dar sunt atat de sterse acele amintiri in care aveam febra mare si doctorii nu stiau ce sa-mi faca, saptamanile de chin in care am umblat prin spitale.....mi-amintesc in schimb, momentele magice cand te vedeam in bratele tatalui tau, care venea seara, obosit, daramat , nerabdator sa te stranga in brate si sa te sarute... se lipea de noi si nu-si dorea sa mai plece....el nu stie, nu i-am spus niciodata cat curaj mi-a insuflat atunci...nu aveam curaj sa te tin in brate dar el...o facea atat de natural, ca un tata experimentat si iubitor...ai fost, dragul meu Sarkis, cea mai frumoasa poveste de dragoste a mea.....te-ai nascut din multa dragoste si pasiune si toate noptile nedormite, noptile in care erai bolnavior si te tineam, pe rand, in brate, neputinciosi...raman tot o amintire frumoasa..eram un intreg frumos!

           Ianis...frumosul meu cu ochii negri...de existenta ta am aflat dupa un eveniment tare fericit ...cununia religioasa...mi-amintesc ca mi-era foarte rau in ziua de 15 septembrie, o zi cu mult soare , cer senin si multa emotie....a doua zi am aflat si motivul...tu erai deja pe drum....cum a aflat de fericitul eveniment, tatal tau mi-a spus ca intotdeaua si-a dorit 2 copii, 2 baieti si ca se bucura enorm ca vor fi apropiati ca varsta....dragul meu sufletel, de bucuria de a te simti crescand in mine nu prea am apucat, fiind foarte ocupati sa alergam dupa fratiorul tau mai mare care ne-a solicitat asa cum un pasionat de muzica isi solicita si utilizeaza la maximum instrumentul preferat....ai venit pe lume intr-o zi frumoasa, de primavara...mi-amintesc ca stateam cu geamul deschis la camera mea din spitalul Cantacuzino, prin care patrundea, o data cu razele soarelui, parfumul proaspat al pomilor infloriti....durerea pe care am simtit-o si care m-a marcat pe viata, a doua zi, cand am fost anuntata ca ai tahipnee respiratorie...nu o pot descrie in cuvinte...sentimentul culpabilitatii era mai puternic decat orice cuvant increzator al neonatologului....dar Dzeu mi-a aratat din nou cat ma iubeste si ca asculta rugaciunile noastre...trebuie doar sa avem incredere si sa nu ne pierdem nicodata speranta...te-ai facut bine si am ajuns acasa....pana in ziua in care ai facut 1 an, te-am inspectat, te-am cercetat, te-am sufocat cu atentia, grija, dragostea mea....pe cat de agitat si tumultos era fratele tau, pe atat de linistit si cuminte erai tu....rad, in acest moment, cand mi-amintesc ca, atunci cand nu ma vedea nimeni, tranteam o usa cu putere, sa-ti testez auzul, iti treceam prin fata ochilor, diverse obiecte, jucarii multicolore, ca sa-ti testez vazul....ma scalambaiam in fata ta, sa ma asigur ca prinzi gluma:))....simteam nevoia sa te protejez mai mult....de mic ai fost mai firav, mai sensibil....daca fratele tau mai mare, isi manifesta orice suparare, preferinta cu usurinta, tu ma priveai, doar, cu ochii tai mari patrunzatori si , parca, imi cereai din priviri sa-ti fiu aproape, sa te inteleg....ca si acum, dragul meu sufletel...tu nu spui nimic, nu spui cat si cand te doare, tu te incarci cu toata durerea si supararile noastre si le tii in tine, in speranta ca vor disparea din viata noastra.....dragostea cu care ma imbratisezi tu in fiecare noapte, cand te lipesti de mine , energia pe care mi-o transmiti, emotia ta, sensibilitatea ta, ma fac sa ma simt atat de neputincioasa.....daca la Sarkis prenumele i-a fost destinat inca din prima zi...cu tine a fost exact opusul...era ziua in care noi trebuia sa plecam acasa iar eu si tatal tau stateam in curtea spitalului si ne priveam intrebatori, unul pe altul....Ianis a fost alegerea tatalui tau, Sebastian, alegerea mea....pana la 6 luni, ai fost Sofia Ioana:))....Doamne, cat de mult am plans cand m-a anuntat doctorul Pop ca esti baiat, totusi.....l-am sunat pe tatal tau care, initial, fusese un pic dezamagit de perspectiva de a avea o fetita, in speranta ca macar lui sa-i fac o bucurie...dar, stupoare, nu prea parea nici el foarte fericit:))...totul pana in ziua in care te-am privit...doamne, cat de frumos erai, de linistit, un inger nepatat, cu gene lungi si par buclat...iti vedeam aura deasupra capului..atunci i-am multumit Domnului ca mi te-a trimis si ca esti baiat...nu am mai avut vreun regret niciodata si gandul ca tu ai fost o fetita mi se pare acum din alt film....pentru altcineva, nu pentru noi, parintii tai....
      Robin...Rubin-ul meu....pentru a te aduce pe tine din lume, am muntat muntii din loc, am dus al 3-lea Razboi Mondial, m-am luptat cu natura, cu demonii....stiu exact momentul in care te-am conceput, am stiut de la inceput ca vei fi cel de-al treilea muschetar al meu....tu ai fost un supravietuitor si toata lupta mea cu tot si toti din jurul meu, te-a intarit si te-a transformat in cel mai puternic si curajos luptator al meu...ma uit la tine cum te joci acum , prin jurul meu, felul cum ma rogi sa-ti fac poza, cum iti imbratisezi, dragastos, fratii care te adora , veselia ta molipsitoare..si stiu ca nu am gresit!! tu ne-ai dat lumea peste cap, dragul meu iar tot ce a venit pe urma, nu a avut legatura cu tine si nu as vrea vreodata sa-ti asumi vreo vina...pt 9 luni de zile, tu ai fost doar al meu, confidentul si sprijinul meu nr 1.....te iubesc, va iubesc si oriunde as fi , as vrea sa stiti ca sunteti motivul existentei mele, cel mai frumos vis indeplinit, motivul pentru care ma trezesc dimineata si cea mai frumoasa speranta!! si de n-as mai fi, as vrea sa stiti ca legatura dintre noi nu va putea fi rupta de un corp fara suflare, de o zi innorata, de un cutremur, de un razboi sau seceta..voi sunteti niste supravietuitori si stiu ca pe voi nimeni si nimic nu o sa va desparta! la randul vostru, va veti lupta cu vitregiile vietii si veti razbate, veti fi invincibili iar dragostea mea fara de sfarsit va va alimenta gandurile bune, actiunile constructive, pasii vietii.....eu nu am alte averi in afara de voi si mi-as dori sa stiti ca nu exista avere mai de pret ca dragostea....VA IUBESC SI DE NU V-AS MAI PUTEA SPUNE ASTA ZILNIC, VOI STITI....si mai stiti ca nu trebuie sa fiu langa voi ca sa ma simtiti.....sunt mandra de voi si stiu ca veti face alegeri bune in viata, ca veti avea drumul presarat cu multe necunoscute pe care voi, cu inteligenta voastra iscusita, le vezi rezolva, ca toate puzzle-urile pe care le-ati descifrat in copilaria voastra....atat timp cat va veti avea unul pe altul, nimic nu va va putea dobori...si nimeni...
           

Despre ura care ma ucide…

Ce este ura… “mama “ care stie tot, Maria Sa, Wikipedia…spune asa: “Ura este un sentiment puternic, nestăpânit, de antipatie intensă sau de dușmănie față de cineva sau de ceva. Ura poate fi considerată ca forma extremă a disprețului sau a antipatiei.

Kirchner, în cartea sa Wörterbuch der Philosophischen Grundbegriffe (Dicționarul noțiunilor de bază ale filozofiei), descrie ura ca fiind ."o antipatie intensă de a face ceva, ea fiind sentimentul contrar dragostei, în care cel stăpânit de ură caută să-i facă numai rău celuilalt." Sentimentul de ură poate fi provocat de invidie, gelozie sau amor propriu rănit.”

Aha…deci asta e…viermele asta care salasluieste in mine si care se hraneste cu mine si cu tot ce e mai frumos in mine este…ura….deja, face parte din mine acest balaur. Ma lupt cu el in fiecare zi si , parca, cu fiecare zi devine mai puternic..are mai multe capete si gheare lungi pe care si le infige in gatul meu pana la asfixiere…ma privesc in oglinda si-I vad ochii reci si perfizi.. stiu ca doar eu pot sa-l omor, ca nu va veni nici un print viteaz, pe cal alb sa ma salveze….isi intareste puterile cu amintirile negre pe care nu le-am lasat sa se duca si le-am ascuns doar intr-un colt retras al sufletului meu….din pacate, nu suficient de retras…dar nu renunt, a castigat doar o batalie, nu si razboiul…..stiu ca trebuie sa ma impac cu mine insami , sa fac pace cu amintirile mele pestrite, sa accept deciziile gresite pe care le-am luat si  sa incetez a-mi mai privi umbra….ea e mereu in spatele meu si ma urmareste obsedant cu fiecare miscare pe care o fac…..am uitat sa mai privesc in sus, cerul miscator sau in fata mea, lumea colorata, combinatia minunata de culori a vietii, a lumii frumoase in care traiesc…

Dor de mine..

Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă fie dor de voi înșivă…

… mi-e dor de mine, în momentul ăsta.

Nu știu daca mi-e dor de mine, cea care eram la 20 ani sau doar de o anumită etapă a vieții mele…

… știu doar ca mi-e dor să stau cu mine, să mă privesc  și să mă ascult…

… să țip, să urlu, să plâng, să râd…

Poate că “mă inspiră” versurile celor de la Coldplay pe care-I ascult în acest moment..when I ruled the world…

… poate că mi-e dor  de momentele în care eram responsabilă doar pentru viața mea, deciziile mele afectau doar viața mea și nu a unor suflete fără păcate, care se uită fix în ochii mei și mă obliga să merg mai departe, să mai fac un pas, care formează un scut în jurul meu și nu mă lasă să mă prăbușesc…

… le vezi tristețea din ochi și, dintr-o dată îți dai seama că e tristețea ta, că lacrimile lor sunt, de fapt, lacrimile tale și că ei… ești tu, de fapt…. nu e nevoie de prea multe cuvinte între mine și ei… comunicăm printr-un canal invizibil, ne hrănim unii cu alții, visurile mele devin visurile lor și în final, la sfârșitul zilei, le privești privirea dulce și inocentă, le asculți răsuflarea regulată și-ți dai seama că e tot ce-ți dorești ca să pui capul pe pernă și să visezi frumos, să știi că ei sunt motivul pentru care trebuie să te trezești dimineața și că tu nu mai ești TU.. ești..EI și ei sunt minunați.. și tu ești minunată și că viața este minunată….

Da, mi-e dor de mine, să pot respira singură, măcar o clipa…

… dar de ce mi-aș dori să fiu singură când îi am pe ei și ei mă iubesc și mi-au dat cel mai frumos sens al vieții, acela de a dori să schimb lumea, mi-au dat puterea să cred că pot să o fac și că împreună suntem cel mai frumos întreg….

Nu trebuie să mă uit la ceas, simt că trebuie să mă îmbrac și să mă duc după ei, mă așteaptă….abia aștept să-mi povestească ce au făcut la școală, la grădi, abia aștept să-mi “ucidă” umbra asta urată cu veselia lor… 

Despre mine..

Inca nu am aflat cine sunt , ce pot, tot ce vreau, stiu doar ca ma simt bine in pielea mea, ca inca pot si vreau si ca toate raspunsurile se afla in mine si ca EU detin suprematia Universului meu….ca am puterea sa schimb tot ce nu-mi place in viata mea, ca pot ‘muta muntii din loc” si ca Soarele este tot timpul acolo unde trebuie…doar ca, din cauza norilor, uneori..nu se vede…Intotdeaua mi-a fost mai simplu sa ma exprim in scris, habar nu am daca e bine sau nu, desi nu am pretentia si nici nu-mi doresc a fi sau a deveni, peste noapte, scriitoare….acesta este jurnalul meu si motivul pentru care-l fac public este ca iubesc oamenii, sunt dependenta de ei, imi place sa-i implic in actiunile mele, ii respect , ii ascult, imi doresc sa le aflu punctul de vedere ..iar , uneori, experienta lor in anumite subiecte, ma poate ajuta in luarea unor decizii mai bune in alegerile mele…..Va iubesc, oameni frumosi, prieteni dragi, familie sensibilaJ….bine ati venit in Universul meu, va primesc cu drag…