cand nu e negru, e gri....

.....De cate ori ajung la fund si ma las prada, fara putere, deznadejdii, simt o forta supraomeneasca care ma ridica deasupra indoielilor, nelinistii, tumultului meu gri....ma aduce mereu in fata semnelor de semnalizare..."the right way"..."the bad way"...din motive inca nedescoperite de mine, dupa atatia ani "de lucru cu mine", mi-e greu sa controlez raul din jurul meu, mi-e greu sa-l tin departe de mine...si revine la perioade neregulate de timp, dandu-mi busola peste cap, invadandu-mi fiinta toata cu rau.......imi suge energia si ma loveste in moalele capului , mereu mai puternic, mai dureros...mereu ma prinde nepregatita.....mereu m-a speriat gandul mortii, dar in acele momente, imi deschid pieptul larg si o privesc sfidator..nu ma mai sperie nimic si acest cancer care se hraneste cu viata mea , cate putin, cate un strop, de ani de zile...ma infioara mai mult decat moartea...iar cand zic..gata, ia-ma, nenorocito, simt o energie necunoscuta care ma invaluie cu forta si ma aduce in acelasi punct...si ma trezesc , ca intr-un cosmar care se repeta obsesiv ,in mometul alegerii si, fara sa fi gasit pana acum o explicatie, aleg sa o iau pe drumul semnalizat cu " bad way"...poate e ceva masochist in mine, poate chiar suntem condusi de un destin implacabil..poate trebuie sa platim ceva...habar nu am...e crunt cand simti ca nu esti decat o marioneta a unor forte pe care le simti dar nu le vezi, care-ti ranjesc sfidator in ceafa...te simti mic si neputincios.....si,exact in acea fractiune de secunda, cand crezi ca , in sfarsit, se termina naibii acest cosmar, chiar speri, iti doresti cu toata fiinta ca hidoasa doamna cu coasa sa vina sa-ti ia capul, o alta forta vine si te smulge din mainile nenorocitei....te simti la fel de neputincios....doua forte se joaca cu destinul tau, iti controleaza fiecare suflare....vrei, nu vrei....tragi aer puternic in piept, te bucuri de cateva secunde de aparenta liniste cand cele doua puteri par ca dorm...si esti din nou pregatit sau nu, sa asisti neputincios la spectacolul tragic al vietii tale.....oare asta sa fie secretul vietii? asta sa fie cheia catre lumina? ..."imblanzirea" celor doua forte...cate zile oi mai avea ,o sa caut neincetat o modalitate de a le controla....de a mi le supune...sau , nu asta este Solutia unui echilibru? In sufletelul vostru e pace intre cele doua cucoane? cum le creati acest ambient? e bine sa incerci sa ti le supui? sau....sa le lasi sa-si faca mendrele....

Toamna ma imbraca in culorile ei

Manipulare de toamna!

                                                                          de Marius Tuca

Era toamnă!
Pe ici-pe colo!
Era atât de toamnă
de parcă nu mai erau
nici trenuri,
nici câmpii,
nici zboruri
și nici măcar ii.

Era, ce întâmplare,
tocmai toamna aia
care topește totul în jur.
Toamna aia
care îmbracă totul în frumos,
dar, la rândul său,
ia câte ceva din frumusețea
lucrurilor și vremurilor
pe care le rânduiește
și le domină.

Era tocmai toamna aia
apăsătoare până la prăsele,
toamna aia
care ți se înfige
ca un cuțit în spate.
Nu curge sânge,
nu e nevoie
de nici o intervenție
chirurgicală,
nici măcar de o recomandare
și, cu atât mai puțin,
de o rețetă,
dar doare al naibii de frumos,
până la os.

Era, câtă poezie în tot ce face ea,
toamna aceea, în care te doare totul
și nu mai simți nimic.
Te anesteziază ca și când
ți-ar curge direct în vene,
împrăștiindu-se prin tot corpul
ca un gaz.
Era tocmai toamna aia,
care vine când nu vrei tu să vină
și pleacă atunci când vrea ea să plece.
Ca o ispită, dar și ca o izbăvire
în același timp,
în același anotimp,
era toamna aia
care face tot ce vrea cu tine,
fără ca tu să te poți împotrivi
cu ceva, cu cineva.

Te lași posedat de duhul ei,
abandonat și cuminte,
făcându-ți scenarii
despre derivă,
dar și despre zbor.
Ca o pasare care plutește
cu aripile desfăcute,
cu un vârf spre cer
și cu celălalt spre pământ,
ca o pasăre care zboară
între orizonturi, spre nesfârșit.

Da, da
era tocmai toamna aceea,
orice s-ar spune
și oricâte s-ar face
pe seama ei.
Și oricât ar încerca
buletinele de știri
să spună altceva decât era,
și oricât s-ar strădui
manșetele ziarelor
să dovedească
tocmai contrariul,
era tocmai toamna aceea...

 

 

 

 

 

Chimia iubirii

Am vrut sa scriu despre iubire dar am dat peste acest articol si nu am mai avut nimic altceva de adaugat....ce sanatos ar fi daca am sti cand sa ne oprim..cand sa punem punct unei relatii .....sa salvam ce am avut si sa incheiem decent. Dupa punct nu exista continuare.....exista agonie si multa durere....dar, ca sa constientizezi asta trebuie sa fi iubit, mai intai...multi confunda nevoia de afectiune, frica de singuratate cu iubirea. Unii, din lipsa unui capital emotional minim necesar pentru a rezista singuri, se compromit in relatii ale caror etape se repeta ciclic....Punct...si de la capat...dar nu cu tine...



"Cine nu cunoaste simptomele dragostei? Freamatul emotiei, acel sentiment straniu si nebu­nesc ca tot universul se invarte in jurul persoanei iubite, convingerea ferma ca nimeni, niciodata, nu a mai trait pana acum ceva atat de intens. Iubirea e extaz si agonie, libertate si sclavie, e motorul care tine lumea in miscare…
O.K. De-ajuns! Sa terminam odata cu toata aceasta vorbarie legata de iubirea romantica si sa aducem putina acuratete stiintifica in joc. Pe scurt, sa studiem iubirea la microscop.
O vreme, oamenii de stiinta (care pana nu demult au evitat subiectul sau l-au tratat cu prea multa usurinta) au crezut ca radacinile iubirii trebuie cautate in antropologie, evolutie si biologie. „Chiar daca la suprafata pare a fi un comportament haotic si irational, iubirea nu este in fond decat o strategie a naturii, o forta vitala care a ajutat umanitatea sa supravietuiasca, sa se inmulteasca si sa reziste atatea mii de ani. Iubirea nu e altceva decat soapta stramosilor nostri”, spunea Michael Mills, profesor de psihologie la Loyola Marymount University din Los Angeles in 1993, intr-un articol publicat in revista Time.
Frumos spus, dar, din pacate, aceasta teorie unilaterala e mult prea superficiala. Daca singurul motor si sens al iubirii este perpetuarea speciei, cum se explica comportamentul homosexual, complet lipsit de sens evolutionist de vreme ce nu se nasc copii? De ce ne indragostim de o anumita persoana si nu de oricare alta de aceeasi varsta, asemanatoare ei? De ce pierderea persoanei iubite ne provoaca atata suferinta cand lumea e plina de inlocuitori?
„Iubirea este un nume romantic dat unui proces chimic”, Greta Garbo.
Incepand cu anii ‘90, oamenii de stiinta au lansat o noua teorie, conform carei iubirea nu este o emotie primitiva, elementara (precum teama, furia sau bucuria), ci un fenomen universal produs de o combinatie specifica de neurotransmi­tatori (dopamina, neropinefrina si serotonina), care, pur si simplu, ne spala creierul. O simpla atingere, o anumita privire sau o adiere de parfum sunt suficiente pentru a declansa in creier o avalansa de substante care altereaza activitatea cerebrala si, odata ajunse in singe, „imbolnavesc” intregul organism. Simptomele sunt cunoscute: palmele incep sa transpire, obrajii se inrosesc si ard si ti se taie respiratia (Din acest punct de vedere manifestarea fizica a iubirii seamana suspect de mult cu simptomele stresului, pentru ca amprenta neurochi­mica este identica), dar mai presus de toate, te simti cuprins de o stare de euforie nestapanita.
„Iubirea e un drog natural”, observa Anthony Walsh, autorul cartii „The Science of Love: Understanding Love and Its Effects on Mind and Body“. „Majoritatea neurotransmitatorilor prezenti in creierul unui om indragostit, in special feniletilamina (care, in prezenta persoanei iubite, iti atarna pe chip acel zambet timp si permanent) fac parte din familia amfetaminelor“. Din pacate, acest efect uluitor si atat de placut al feniletilaminei nu dureaza o vesnicie (iar dragostea romantica pa­sionala se stinge ca un foc de paie).
Asa cum se intampla in cazul oricarei amfetamine, organismul nostru dezvolta treptat o toleranta crescuta la substanta, ceea ce face ca, in timp, sa fie nevoie de cantitati din ce in ce mai mari pentru a produce fiorul si extazul dragostei. Dupa doi, trei ani, organismul nu mai poate produce doza necesara de drog, iar dragostea pasionala si deliranta se stinge.
Pentru unii oameni acest moment marcheaza sfarsitul relatiei. E o manifestare caracteristica celor „vesnic indra­gostiti”, „dependenti de atractie”, cum ii numeste Dr. Michael Liebowitz de la New York State Psyhiatric Institute. „Aces­te persoane au nevoie de pasiune in asemenea masura incat sunt gata sa treaca la o noua legatura amoroasa de indata ce extazul iubirii incepe sa paleasca.”
Din fericire, insa, exista si povesti de dragoste care rezista acestui moment. Care e secretul longevitatii lor? Cine preia controlul in acest caz? Un alt set de substante, bineinteles. Existenta unui par­tener constant face ca, treptat, in prezenta lui creierul nostru sa produca un alt tip de neurotransmitatori, numiti endorfine. Spre deosebire de delirantele amfetamine, endorfinele sunt substante care induc o stare de fericire calma, de confort, liniste si siguranta.
„Asa se explica durerea imensa si profunda care ne copleseste atunci cand o relatie se destrama sau cand unul din partenerii de cuplu moare”, explica Liebowitz. „Ramanem fara doza noastra zilnica de narcotice”.
Cercetatorii sunt fascinati de acest contrast enigmatic intre exaltarea aprinsa din prima parte a iubirii, cand creierul e guvernat de feniletilamina si alte amfetamine si perioada calma, intima si profunda a iubirii mature, sustinuta de endorfine. „E uluitor cum perceptia unei persoane si sentimentele se schimba pe parcursul unei relatii”, remarca Dr. Mark Goulston, psihiatru la University of California, Los Angeles.
„In prima faza a dragostei iubesti felul in care te simti in preajma persoanei iubite, dar cand dragostea a ajuns la maturitate iubesti persoana de langa tine, asa cum este ea.” Este Bon Jovi versus Beethoven. De curand s-a descoperit ca in chimia iubirii este implicat un al treilea tip de hormon, oxitocina, o substanta care sensibilizeaza terminatiile nervoase si stimuleaza contractiile musculare.
Oxitocina este hormonul care stimuleaza contractiile uterine in timpul nasterii, produ­cerea laptelui matern si, se crede ca prezenta sa determina declansarea instinc­tului matern. In ceea ce priveste iubirea, oamenii de stiinta speculeaza ca oxitocina este cea care incurajeaza contactul fizic intre un barbat si o femeie si are un rol esential in atingerea orgasmului. Studiile recente facute pe barbati au aratat ca nivelul de oxitocina creste de trei-cinci ori fata de normal in timpul orgasmului si se estimeaza ca poate atinge valori si mai mari in cazul femeii.""
http://www.elle.ro/lifestyle/chimia-iubirii-7969/

Nu ma intelegi

Mihai Eminescu Nu mă înţelegi În ochii mei acuma nimic nu are preţ Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi; Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orişice durere îţi face o podoabă, Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel mândru străluce în afară, Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atâta de curată Ca farmecul de care tu eşti împresurată, Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă, Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ, Când e o-namorare de tot ce e al tău, De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău, Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi... Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

Buna dimineata, Lume!

 

Astazi, undeva intre „aurora” si „crepuscul”, ceasul meu biologic i-a facut in ciuda alarmei telefonului si mi-a dat trezirea, cu 25 minute mai devreme….m-am sculat „energizata” , dupa un vis cu nisipuri albe si fierbinti, valuri ametitoare, vant prietenos si castele de nisip cameleonice, care luau forma muschetarilor mei…. M-am ridicat din pat, zambind….nu stiu daca visul meu a influentat prognoza dar, cu siguranta, azi va fi o zi superba de primavara…Ador sa deschid usa terasei mele si sa respir aer proaspat, rece, cu miros de ghiocei si branduse care au trezit la viata gradina mea….in fiecare zi le salut si-mi incarc bateria vizuala doar privindu-le…astept momentul in care narcisele geloase isi vor disputa momentul lor de glorie…astazi este o zi in care arealul meu confortabil este in siguranta, ocrotit , cu grija, de catre mesagerii naturii regenerate…..  anul asta, nu am simtit duritatea iernii, a fost blanda cu noi, ne-a asigurat un cadru de vacanta prelungit, un tablou alb, cu puncte colorate si curajoase, care s-au miscat sincron , in cristiane perfecte, pe partiile de pe Valea Prahovei… imi place perioada asta, intre iarna si primavara,cand cele doua” dusmance” se tolereaza reciproc, oferindu-ne posibilitatea de a combina cu succes, sporturile de iarna cu cele de primavara….astazi voi scoate pentru prima data pe prietena mea,Dna Bici, la plimbareJ)….. pe fundalul planurilor  optimiste si a ciripitului papagalilor treziti de catre aerul rece care le-a deranjat somnul intarziat, merg sa dau trezirea scolareilor puturosi pe obrajii carora se rasfata primele raze de  soare…….ca in fiecare dimineata …dau trezirea la doi pitici, din basmul „Alba ca Zapada si cei 7 pitici”…unul este  Morocanosul…care in fiecare zi, fara exceptie, mormaie ,nemultumit de „nedreptatea” care i se face , sperand ca-l voi mai lasa cateva minute sa leneveasca….celalalt , este Mutulica, care se ridica teleghidat , fixandu-ma cu cele doua mure adormite, ridicandu-si bratele inconstient, asteptand sa-l dezbrac de pijama… Morocanosul meu imi rasplateste intelegerea cu o imbratisare si cu un  „te iubesc” soptit, dragastos la urechi…. Ne mutam forfota muta la parter, unde-i asteapta micul dejun si ghiozdanelele pregatite pentru o noua zi de scoala… inca o zi cu LUCRURI SIMPLE…cu muzica notificarilor whatapp-ului care –mi trimite mesaje de la oameni dragi, care in fiecare dimineata imi transmit virtual un zambet si o vorba buna, cu miros de zambile primite in dar de la cavaleri rari,pe cale de disparitie, care inca nu au uitat de gesturi firesti… cu intalniri cu fiinte minunate care-si fac timp sa ma invite la un pranz, cu mic dejun bogat si vitamine care ma tin pe linia de plutire… cu plastelina care ia forme ciudate in manutele Rubinului meu …cu tine care te incapatanezi sa-mi demonstrezi ca iubirea exista….care, de la distanta, imi saturi setea si-mi controlezi demonii… un Univers in care suntem papusari ai strigoilor nostri , cu ate invizibile deasupra destinului nostru nescris,  o lume , dupa chipul si asemanarea noastra…Buna dimineataJ , Lume!!!

”Regrets..I”ve had a few....”

Astazi m-am trezit cu gandul la regrete.....” Regrets, I've had a few,but then again, too few to mention”….regretele zac undeva ,in negura trairilor noastre si ne macina neincetat , iesind la iveala sub forma frustrarilor, a grimaselor si a umbrei triste de pe chipul nostru…ele  sunt, uneori,  o constientizare a greselilor pe care le-am facut si ni le asumam sau nu…” daca as fi facut sau as fi zis altceva….daca faceam alta alegere atunci etc”….atat timp cat din aceste regrete ….rezulta un de-click al fiintei noastre derutate, e bine…..in schimb,  sa ai regrete ca ai fost/esti tu insuti, ca nu ai sani mai mari sau ca nu te-ai nascut blonda sau bruneta , cu 10 cm mai inalt sau ca nu ai ochii albastri, ca ai bunicii…sau, sa regreti ca ai intalnit un om cu care Dzeu v-a binecuvantat intr-o casnicie din care au rodit lastari sanatosi.. sa ai regrete ca ai facut, la un moment dat niste alegeri care acum nu-ti mai sunt pe plac…e ca si cum iti regreti propria existenta…. ….pana la urma …suntem insumarea alegerilor noastre si fiecare din ele ne caracterizeaza….important e sa nu ai regrete pentru ceva care nu-ti mai este de folos, pentru cineva care nu mai doreste sa faca parte din viata ta( pentru alegerile lui), pentru iluzii sau fantasme ale trecutului… Nu e loc de regrete pe lumea asta care este atat de frumoasa si bine schitata de forta divina… nu avem timp destul sa ne bucuram de ce e frumos in viata noastra, de ce am pierde clipe importante cu gandul la regrete….nu ai timp sa te vezi cu toti prietenii, sa citesti cartile pe care le ai pe lista, sa vezi piesele de teatru din stagiunea curenta, sa mirosi florile din gradina ta, sa incerci noi feluri de mancare, sa-ti imbratisezi persoana iubita si sa-I spui cat o iubesti, sa te bucuri de LUCRURILE SIMPLE…..pana la urma, este vorba de  o impacare cu tine insuti, e vorba de pacea si echilibrul care sa te aduca la suprafata si sa puna soarele la locul lui, sa dea drumul aerului care devenise inexistent, dandu-ti senzatia de sufocare…..haideti sa fim ” poeti care nu se rusineaza de experientele noastre , ci sa profitam de ele”… sa ne mentinem constiinta  curata si limpede..pentru ca,pana la urma, ea este ”punctul de gravitatie” al fiintei noastre…..de ce sa avem regrete pentru dreptul divin de a alege….nu e loc de regrete cand te poti bucura in fiecare secunda de muzica varstei tale, de bataile inimii celor care te iubesc , de zambetele oamenilor de pe strada, de cafeaua care te trezeste dimineata sau de padurea pe care nu o vedeai din cauza unui singur copac putrezit……in loc ” sa te bati cu ireparabilul”…mai bine bucura-te de prezent, nu da aripi spre viitor regretelor, nu le aduce cu tine in prezent….Schimba ce simti ca este necesar in alegerile tale si nu incerca sa-l schimbi pe celalalt..pune suflet in tot ceea ce faci  si gandeste limpede si curat si, inevitabil, binele trebuie sa vina…. NU E LOC DE REGRETE IN LUMEA  ASTA….

Sa debitam,zic...

Azi e blanc in capul meu...simt un nod in gat iar ochii sunt ca doi vulcani care ameninta sa erupa...cuvintele ajung in aer sub forma onomatopeelor iar mainile se misca independent prin jurul corpului. O agitatie rece imi cuprinde tot corpul si o febra musculara inexplicabila imi strapunde muschii...apa nu-mi stapaneste setea si orice mananc nu are gust....fixez cu orele ecranul laptopului si mintea ma poarta, ca un cal de curse, catre momente traite... am simptomele unui toxicoman care se opreste brusc ....corpul meu a intrat in sevraj si nu mai am nici un control asupra lui...am nevoie de o doza de tine ....viata!

Azi n-am chef de tine...

”Azi n-am chef de tine...de fata ta galbena, de mutrele tale schimonosite, de toanele tale, de acreala zambetului tau fals si de mirosul slabiciunii tale. Nu am chef sa-ti vad ochii rosii, santurile de pe obrajii tai brazdati de lacrimi, mainile tale tremurand, privirea ta pierduta in trecut si lanturile grele ancorate sufletului tau. Nu mai vreau sa-ti vad ghearele infipte in gatul subtire si nici umbra plapanda in lumina ochilor mei. Ia-ti otrava molipsitoare si ascunde-te in scorbura urat mirositoare unde ti-ai retras amintirile leproase si plange-ti de mila. Nu mai vreau sa-ti aud gandurile zgomotoase si amenintoare, pasii apasatori si nesiguri, cancerul din jurul tau si holera empatiei tale!”

Despre noi...

Imi place aerul proaspat de dimineata de primavara si mirosul de cafea care ma da jos din pat ca o rutina.Si-mi place visul meu care ma adoarme cu gandul la tine si asteptarea telefonului tau care este alarma trezirii mele ...si mesajul tau de pofta buna care-mi aminteste sa mananc si sarutul tau prin screenurile telefoanelor noastre aburite...si glasul tau ferm care-mi domoleste tumultul pornirilor mele pesimiste si palmele tale  care –mi incalzesc  obrazii , inrosindu-i ....si  siguranta privirii tale care-mi reda vederea incetosata ....si certitudinea realitatii noastre pe care mi-o da prezenta ta si prezentul fara trecut pe care-l simt continuu si viitorul fara noapte pe care mi-l asterni la picioare si –mi mai place ca mi-ai trezit speranta care dormea in nesimtire, ca Printesa Adormita, inaltandu-ma deasupra cetii negre si facandu-ma sa zambesc neintrerupt. Tu esti undeva, la o distanta relativa de mine....si fiecare secunda de asteptare ma face mai puternica si-mi umple rezervoarele facandu-mi sangele sa colcaie de viata .Imi place ca-mi dai forta sa ma scufund in amaraciune fara sa ma inec si sa scot capul la suprafata ca sa inot pana la tine, de fiecare data altfel, mai usor si mai repede. Nu ma mai sperie intunericul pentru ca esti lumina mea de veghe si timpul meu se masoara in momentele nemuritoare pe care mi le dedici si nici tacerea unei zile fara copiii mei pentru ca aud ecoul vocii tale in fiecare ungher al fiintei mele ....Ai readus oaia ratacita pe drumul ei si i-ai aratat calea, i-ai oferit oglinda sufletului frumos dar crud precum si umbra sa pierduta.... intre noi exista doar LUCRURILE SIMPLE....

Despre tine...

Tu ai luat forma sperantei mele si te-ai intrupat in ultima mea sansa....ai aparut din intamplare si din lucrurile simple....fiinta ta este un magnet care-mi atrage inima catre tine si-mi cupleaza suflarea la bataile inimii tale...pana sa te cunosc pe tine, credeam ca stiu ce e iubirea dar tu mi-ai dat totul peste cap si mi-ai redus experienta  la un mare semn de exclamare. Ma inspira existenta ta care se traduce automat in visele mele..m-ai invatat sa ma accept si sa ma eliberez, mi-ai descatusat sufletul si ai dat drumul fiintei mele sa zboare fara teama, oglindindu-si aripile pe retina ta. Fiecare atingere a ta este viata, imi regenereaza celulele moarte si chimia noastra imi imbata simturile...intre noi este prezentul si atat.....suntem doua fiinte fara trecut si fara viitor.... esti clipa care se scurge si se prelinge neincetat din crestetul fiintei mele pana in varful picioarelor dezmortite, electrocutandu-ma....mi-ai inchis toate ranile cu saruturile tale si mi-ai scos la iveala goliciunea sufletului salbaticit...contopirea dintre noi este dincolo de materie si unicitatea momentelor noastre se suspenda in nemurire....nu-mi ceri nimic si-ti ofer totul ca o avalansa de trairi, miscari si sunete...  ochii tai ma radiografiaza neintrerupt iar radiatiile tale imi scurtcircuiteaza celulele creierului inundandu-le cu serotonina...de-as cadea, m-ai prinde de la kilometri distanta si m-ai proteja in bratele tale calde...mi-ai luat somnul, imbolnavindu-ma de insomnie care, in loc sa ma stoarca de viata, imi da adrenalina! Alaturi de tine, sfarsitul lumii este doar un pretext sa te strang cu forta langa fiinta mea osoasa, si sa spulber orice bariera....dai glas si forma fantasmelor mele si le eliberezi de inhibitie.. Ma iubesti  fara cuvinte si fara griji sau acte..ma iubesti in toate culorile iar saruturile tale au gust  de viata ....mai e putin si trebuie sa pleci pentru ca timpul nu ne iarta...privesc cu ura zorii zilei care ne invadeaza camera pe la colturile jaluzelelor.... cu un singur sarut imi stergi dorinta criminala din priviri si-mi soptesti ciocolata cu menta la urechi si-mi simt corpul tremurand de dorinta salbatica si intorc clepsidra....pana la urmatorul nostru prezent, am un alt prezent cu muzica pe 3 tonuri si pete de culori inramate pe chipul lor inocent...balanta vietii se inclina din nou....