vineri, 23 octombrie 2015

Toamna ma imbraca in culorile ei

Manipulare de toamna!
                                                                          de Marius Tuca
Era toamnă!
Pe ici-pe colo!
Era atât de toamnă
de parcă nu mai erau
nici trenuri,
nici câmpii,
nici zboruri
și nici măcar ii.

Era, ce întâmplare,
tocmai toamna aia
care topește totul în jur.
Toamna aia
care îmbracă totul în frumos,
dar, la rândul său,
ia câte ceva din frumusețea
lucrurilor și vremurilor
pe care le rânduiește
și le domină.

Era tocmai toamna aia
apăsătoare până la prăsele,
toamna aia
care ți se înfige
ca un cuțit în spate.
Nu curge sânge,
nu e nevoie
de nici o intervenție
chirurgicală,
nici măcar de o recomandare
și, cu atât mai puțin,
de o rețetă,
dar doare al naibii de frumos,
până la os.

Era, câtă poezie în tot ce face ea,
toamna aceea, în care te doare totul
și nu mai simți nimic.
Te anesteziază ca și când
ți-ar curge direct în vene,
împrăștiindu-se prin tot corpul
ca un gaz.
Era tocmai toamna aia,
care vine când nu vrei tu să vină
și pleacă atunci când vrea ea să plece.
Ca o ispită, dar și ca o izbăvire
în același timp,
în același anotimp,
era toamna aia
care face tot ce vrea cu tine,
fără ca tu să te poți împotrivi
cu ceva, cu cineva.

Te lași posedat de duhul ei,
abandonat și cuminte,
făcându-ți scenarii
despre derivă,
dar și despre zbor.
Ca o pasare care plutește
cu aripile desfăcute,
cu un vârf spre cer
și cu celălalt spre pământ,
ca o pasăre care zboară
între orizonturi, spre nesfârșit.

Da, da
era tocmai toamna aceea,
orice s-ar spune
și oricâte s-ar face
pe seama ei.
Și oricât ar încerca
buletinele de știri
să spună altceva decât era,
și oricât s-ar strădui
manșetele ziarelor
să dovedească
tocmai contrariul,
era tocmai toamna aceea...
 
 
 
 
 

4 comentarii:

  1. BUNA ZIUA. NU STIU CUM AM AJUNS PE ACEASTA PAGINA, INSA SPUN SINCER CA M-A IMPRESIONAT, ESTE SCRIS ATAT DE FRUMOS SI CU ATATA SUFERINTA, SINCER IMI PARE RAU. CINE ESTE ACEST GARBIS SI DE CE FACE ATAT DE MULT RAU ATAT FAM CAT SI ALTOR OAMENI? . AM SI EU O RUGAMINTE. AM VRUT SA CUMPAR DE LA GARBIS PE CARE L-ATI MANDATAT O GARSONIERA LA ILIOARA, MA NUMESC COVALSCHI VASILICA SI EU AM PROBLEME MARI CU OCHII, SI SOTUL SI FIICA MEA IN VARSTA DE 23 ANI. SUNTEM PERSOANE CU HANDICAP GRAV-NEVAZATORI DINTRE TOTI EU MAI VAD PUTIN CU UN OCHI. AM VRUT SA II CUMPARAM FIICEI O GARSONIERA IN BUCURESTI LA ILIOARA CARE FIGUREAZA PE NUMELE DVS DECI SUNTETI PROPRIETARI.GARBIS SI VADUVA NICOLETA NE-AU LUAT ACONTUL PE CARE TREBUIA SA-L DAM PT O GARSONIERA IN VALOARE DE 5 MII EURO PE CARE NICI PANA IN PREZENT NU VREA SA NI I MAI DEA. PROFITA DE SITUATIA NOASTRA, DE FAPTUL CA SUNTEM PERSOANE SIMPLE FARA POSIBILITATI MATERIALE, CARE TREBUIE SA DEPINDEM DE UN INSOTITOR. STIU CA A-TI VANDUT ACEA GARSONIERA VA ROG PUTETI SA NE AJUTATI SA NE RECUPERAM BANII. SUNTETI MAMA CE POATE FI MAI DUREROS PT UN PARINTE DECAT SA VADA UN COPIL CA UMBLA IN INTUNERIC. PT NOI ACEASTA SUMA ESTE ENORMA, VA ROG A TI FACE UN MARE BINE, PE MINE ACEASTA SITUATIE M-A IMBONLAVIT. ACE3ASTA NICOLETA VADUVA CARE V A VORBIT DE RAU ESTE CEA MAI JOSNICA FIINTA PE CARE AM INTALNITO. NU LUAM NIMIC CU NOI PE LUMEA CEALALTA SI PT FAPTELE NOASTRE TOTI PLATIM MAI DEVREME SAU MAI TARZIU. UNII CRED CA DACA AU BANI SI ISI BAT JOC DE ALTII CRED CA OR SA TRAIASCA VESNIC. AM INTELES CA NU STIU CE PERSOANA VA SPUS CA NOI V-AM BLESTEMAT COPIII, ESTE O MARE MINCIUNA, CUM POTI FACE ASA CEVA CAND NOI NU AM STIUT MACAR CATI COPII AVETI? TEL MEU ESTE 0721272696. DACA VRETI VA TRIMIT SI ACTELE PE CARE LE AM SI PRIN CARE POT DOVEDI CA AM FOST INSELATI, MULTUMESC SI SANATATE MULTA.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United State. Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în viața mea. Soțul meu și cu mine am fost căsătoriți timp de 27 de ani cu doi copii. acum doi ani totul a ajuns la capăt. Am vrut soțul meu înapoi și l-am rugat, dar nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul și vindecând cancerul și alte boli, unii mărturisind că poate vrăji pentru a opri divorțul și vraja pentru a obține o slujbă bine plătită. Este uimitor, am dat peste o mărturie specială, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex și, la sfârșitul mărturiei sale, și-a abandonat e-mailul. După ce am citit toate acestea, am decis să-i încerce. L-am contactat prin e-mail și mi-a explicat problema mea. Și mi-a spus ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și am fost și mai fericiți decât oricând. Ești un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că e un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și sunteți în căutarea unei vrăji adevărate și autentice, Încearcă-l oricând, este răspunsul la problemele tale. Puteți să-l contactați prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și să vă rezolvați problemele ca mine. El poate rezolva următoarele probleme și multe altele.
    (1) DACĂ VREAȚI EX-BACK
    (2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI
    (3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS.
    (4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE CARE VOR VĂ CĂUTĂ ATRACTIVĂ
    (5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTĂ UN COPIL
    (6) VREI DUMNEAVOASTRĂ
    (7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI
    (8) Aveți nevoie de SPELL buna LUCK
    (9) Aveți nevoie de un SPOT LOTTERY
    (10) Aveți nevoie de un loc de muncă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) vrăji pierdute
    3) Vrăjile divorțului
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Este timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, mama mea i-a prezentat lui Baba Ogbogo când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut nevoia. Și acum, suntem fericiți cu copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă acolo cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. Îmi las contactul aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau ajung la el prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
    A făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
    M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.

    RăspundețiȘtergere